Ministrul de Interne: Poliția ar putea face plângeri penale împotriva protestatariilor de la Galați și Iași

Cetățenii care au participat la acțiunile de protest ce au avut loc simultan cu mitingurile la care PSD și-a prezentat candidații s-ar putea alege cu dosare de cercetare penală.

Anunțul a fost făcut de ministrul de Interne Carmen Dan care este de părere că în timpul acestor acțiuni, faptele protestatarilor pot fi catalogate ca fiind penale.

Structurile de poliţie şi structurile de jandarmerie, cele care au intervenit, fac o evaluare serioasă, vizualizează imagini şi identifică persoane pentru a putea face ceea ce dispune inclusiv codul penal. Vor face demersul legal de a se sesiza din oficiu, de a sesiza Parchetul competent deoarece cred că este evident pentru toată lumea că au depăşit planul contravenţional şi au trecut în cel penal”, a spus Carmen Dan, citată de presa centrală.

Asistăm la acutizarea unor atitudini agresive şi faptul acesta ne determină şi pe noi să tratăm cu toată exigenţa aceste abordări şi vreau să anunţ că vom fi foarte hotărâţi să sesizăm orice încălcare a legii de fiecare dată când vom constata că am depăşit acest plan al exprimării într-un mod civilizat, autorizat şi legal. Am solicitat rigoare în aplicarea legii, transparenţă şi exigenţă tuturor structurilor din minister care au competenţe în planul ordinii publice”, a mai spus Carmen Dan, ministru de Interne.

Sâmbătă, la Galați, Partidul Social democrat și-a prezentat candidații în cadrul unui miting care s-a desfășurat pe platoul de la Păpădie. La acțiunea partidului au participat aproximativ 9.000 de oameni, cei mai mulți fiind aduși cu autobuze și autocare. În același timp, aproximativ 1000 de oameni au protestat împotriva PSD în fața Palatului de Justiție.

CITEȘTE ȘI:
Miting electoral cu scandal Galați
Plângere penală împotriva lui Liviu Dragnea

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati