PNL: Cetăţenii Brăilei nu trebuie să fie suprataxaţi

* Liberalii solicită reducerea taxei de salubrizare și un răspuns din partea specialiștilor Primăriei, dacă se poate reduce această taxă în timpul anului fiscal sau nu *

Liberalii brăileni îi solicită oficial municipalității să reducă taxa de salubrizare de la 11 la 7 lei/persoană/lună, în contextul suspendării de către Guvern a aplicării taxei de mediu. Consilierii municipali PNL au depus o expunere de motive care să fie luată în calcul în cadrul ședinței ordinare a CLM din 31 iulie. Liberalii consideră că, în ciuda declarațiilor primarului din ședința anterioară a CLM, care a explicat că nu se pot modifica taxele la mijlocul anului fiscal, în fapt, acest lucru este posibil și așteaptă de la aparatul de specialitate al Primăriei un aviz în acest sens.

“Am depus la registratura Primăriei o expunere de motive cu titlul <Cetățenii Brăilei nu trebuie să fie suprataxați>, proiect de hotărâre inițiat de consilierii PNL pentru reducerea taxei de salubritate. Introducerea taxei a dus la scumpirea tarifelor pe care populația a trebuit să le achite pentru salubritate. Dar Guvernul a retras aplicarea taxei de mediu, astfel că acum cetățenii Brăilei ar trebui să plătească valoarea reală a serviciului de salubritate. Noi am solicitat primarului Dragomir să revină asupra prețurilor practicate și sperăm că va face demersurile necesare și va accepta propunerea liberalilor. (…) Ar fi un abuz, totuși, dacă primarul Dragomir ar considera că nu trebuie să accepte acest proiect al liberalilor și, în cazul în care nu va accepta, îl vom ataca în contencios administrativ”, a explicat consilierul PNL Petrică Popa.

Şi președintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a afirmat că este cât se poate de legal să modifici taxele la mijlocul anului fiscal, exemplificând că asta se întâmplă ori de câte ori Guvernul introduce o nouă taxă. “Noi zicem că se poate. Dacă atunci când se introduc niște noi taxe, autoritățile locale sunt și ele nevoite să modifice, pentru că altfel nu ar putea încasa și nu ar putea aplica legea, așa ar trebui să se facă și acum. Noi așteptăm raportul de specialitate, favorabil sau nu”, a spus Dănăilă.

558 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati