Alexandru Danaila

PNL încearcă să grăbească deblocarea situației de la Spitalul de cardiologie și pediatrie din Brăila

* Liberalii speră că CJ va desemna o comisie care să demareze preluarea efectivă a clădirii *

Conform unui comunicat de presă remis de PNL Brăila, consilierul județean Alexandru Dănăilă, președintele PNL Brăila, a continuat în această săptămână demersurile pentru demararea procedurilor de preluare de către Consiliul Județean (CJ) Brăila a noii construcții în care urmează să funcționeze secțiile de cardiologie și pediatrie. Așa cum se arată în comunicat, Alexandru Dănăilă s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean, cu directori și specialiști din instituție, precum și cu reprezentanții ai ISU și DSP și au discutat atât despre posibilităţile concrete de a debloca situația, care trenează de mai bine de doi ani, cât și pentru a stabili ce trebuie făcut pentru obținerea avizelor necesare funcţionării. PNL Brăila mai informează că o echipă formată din reprezentanți ai CJ, ISU, DSP, dar și ai constructorului care a executat lucrarea a mers pe teren și a tras concluzii referitoare la pașii care trebuie făcuţi astfel ca avizele să fie obținute conform legislației în vigoare.

În acest moment, clădirea este finalizată, mai puțin accesul către corpul principal al Spitalului Județean. ”Săptămâna viitoare vom avea consultări și cu avocații care reprezintă Consiliul Județean în acest litigiu. Rămân la părerea mea că această clădire poate fi preluată de la constructor, finalizată și dată în folosinţă, indiferent ce diferende există cu firma Vamed. Construcția trebuie preluată, clarificată posesia și apoi să funcționeze, urmând ca toate neînțelegerile să fie rezolvate în paralel. Nu se poate ca, din cauza unui litigiu, brăilenii să nu poată beneficia de condiții moderne de spitalizare și de aparatura care există la spital, dar este neutilizată. Eu cred că este posibilă o înțelegere amiabilă cu Vamed, câştigătorul licitației, astfel încât Consiliul să preia clădirea. Sper într-o înțelegere amiabilă, dacă nu, putem apela la instanţă, pentru a vedea cine are dreptate. Urmează ca situația să fie expertizată și să se ajungă la niște concluzii, indiferent dacă acest lucru va presupune sau nu inclusiv decizii judecătoreşti. Între timp, însă, spitalul trebuie să funcţioneze”, a punctat Alexandru Dănăilă.

Liderul PNL va participa săptămâna viitoare la întâlnirea cu reprezentanții casei de avocatură și speră că președintele CJ, Francisk Chiriac, va desemna o comisie care să demareze preluarea efectivă a clădirii.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati