Politicienii din Brăila, despre reţinerea primarului Aurel Simionescu: Vinovaţii să plătească!

* Edilul-şef şi fostul director economic al Primăriei, Stoica Anghelescu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore într-un dosar privind o fraudă de 10 milioane de euro la modernizarea Bulevardului Dorobanţi *

Agitaţie maximă pe scena politică brăileană. Percheziţiile pe care procurorii DNA Galaţi le-au derulat, miercuri, în Brăila, la Primărie şi la domiciliul fostului director economic al instituţiei, Stoica Anghelescu, şi care s-au finalizat cu reţinerea pentru 24 de ore a primarului Aurel Simionescu şi a lui Stoica Anghelescu, au pus pe jar jucătorii din viaţa politică brăileană.

Astfel, vădit afectat de cele întâmplate, social-democratul Mihai Tudose, coleg de partid cu primarul, ne-a declarat că aşteaptă ca oamenii legii să finalizeze ancheta, înainte de a face declaraţii. “Nu ştiu ce să declar acum. Nu ştiu în ce stadiu sunt lucrurile. Până nu se finalizează întreaga treabă nu am ce declaraţii să dau. Nu sunt în măsură să comentez deciziile justiţiei”, a precizat Tudose.

vasile vargaDe partea cealaltă, deputatul PNL de Brăila, Vasile Varga (foto), a punctat: “Sunt lucruri cunoscute şi care au ridicat de-a lungul timpului mari semne de întrebare, dar să nu uităm că prezumţia de nevinovăţie încă funcţionează. Dosarul este în plină derulare şi până ce nu sunt prezentate public nişte concluzii, nu putem să emitem nu ştiu ce păreri. Am încredere că actul justiţiei va funcţiona aşa cum trebuie şi că adevărul va fi scos la iveală”.

La rândul său, preşedintele PMP Brăila, Viorel Botea, a declarat: “Sunt lucruri cunoscute de toată lumea, toate chestiunile despre care se vorbeşte acum, era de aşteptat aşa ceva că s-au ars dosare, nu erau lucruri normale. Era de aşteptat ca organele statului să se sesizeze. Justiţia să îşi facă treaba, ancheta să îşi urmeze cursul, vinovaţii să plătească! Eu cred că administraţia locală brăileană şi-a arătat adevărata «valoare». Administraţia locală brăileană şi-a încheiat mandatul. Ne-au făcut şi de râs”.

Comentarii au fost şi din partea ALDE.“Eu am susţinut mereu faptul că lucrările de reabilitare de amploare de la Brăila sunt de proastă calitate şi că executanţii trebuie traşi la răspundere. Acum, că există susiciuni de corupţie şi de licitaţii trucate, nu face decât să confirme că nişte afacerişti, în dorinţa lor de câştig, apelează la fel de fel de mijloace. Dacă e adevărat că la Brăila au fost licitaţii trucate, atunci DNA să îşi facă datoria şi cine a fraudat să plătească!”, a precizat copreşedintele ALDE Brăila, Dan Păun.

“Nu am toate datele ca să zic ceva, am văzut doar ce a apărut în presă. Să fac comentarii nu pot. Am încredere în Justiţie şi am convingerea că lucrurile vor fi clarificate, în timp mai scurt sau mai lung. Nimeni nu e mai presus de lege, cine crede altfel se înşală”, a comentat si deputatul UNPR de Brăila, Mărioara Nistor.

“Îmi pare rău pentru Simionescu, ca om, dar mizeriile din 26 de ani de administrație PSD-istă trebuie să fie decontate cumva. Și Simionescu a fost mereu în fruntea partidului la Brăila, deci nu putem spune că este în necunoştință de cauză”, a postat, la rândul său, pe o reţea de socializare, preşedintele PNŢCD Brăila, Gheorghe Chiru.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati