vlcsnap-2017-11-09-15h06m12s128

Poliţist local bătut crunt după ce i-a spus unei femei că a parcat neregulamentar

* Bărbatul a fost lovit cu pumnii de trei indivizi, în plină plină stradă *

Un poliţist local în vârstă de 48 de ani, care este chiar şeful Serviciului Siguranţă Rutieră din cadrul Poliţiei Locale Galaţi, a fost agresat, miercuri seară, de trei indivizi. Totul a început după ce bărbatul, aflat în timpul liber, a observat că o şoferiţă a parcat neregulamentar, ocupând două locuri de parcare. Poliţistul i-a atras acesteia atenţia, numai că doamna de la volan a devenit recalcitrantă. În acel moment poliţistul a anunţat-o că, dacă nu parchează corect, va suna la Poliţia Locală.

„Apoi colegul nostru s-a urcat în maşina instituţiei, a sunat la dispecerat, timp în care la locul faptei au apărut trei bărbaţi necunoscuţi si i-au aplicat câteva lovituri în maşină, prin geamul deschis. Noi credem că aceştia aveau legătură cu doamna admonestată. I-au spart colegului nostru şi telefonul mobil”, a declarat  Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei locale Galaţi.

Poliţistul a fost transportat cu un echipaj SMURD la Spitalul de Urgenţă Galaţi. El a rămas internat pe Secţia ORL a spitalului, prezentând un traumatism cranio-facial.

Cercetarea faptei a fost preluată de către  poliţiştii de la Secţia 3 a Poliţiei Naţionale. Aceştia fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire şi alte violenţe şi pentru a identifica  autorii agresiunii.

2883 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati