Poliţiştii au descoperit patru elevi băuţi la ore, în liceul din orașul brăilean Însurăței

* Aceştia au fost testaţi cu aparatul etilotest la cererea directorului unităţii de învăţământ *

Elevi băuţi la ore, prinși de către polițiști. S-a întâmplat la liceul din orașul brăilean Însurăței, în timpul unei acțiuni a Poliției pe raza orașului pentru combaterea absenteismului școlar și a faptelor antisociale comise în incinta unităţilor de învăţământ și în zona adiacentă acestora. Astfel, în timpul acțiunii, directorul unității de învățământ vizate de controlul forțelor de ordine le-a solicitat polițiștilor să îi testeze cu aparatul etilotest pe cinci elevi, oamenii legii constatând că patru dintre ei consumaseră alcool. Faţă de aceștia vor fi luate măsuri administrative de către directorul unităţii.

Vizate de controlul polițiștilor au fost și două societăţi comerciale din apropierea liceului. Pe timpul acțiunii, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.290 de lei, dintre care două conform Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

2323 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati