Poliţistul local al anului are 30 de ani și în 2017 a dat 443 de amenzi. Cea mai bună secție de Poliție Locală este Secția 1

* Secția 1 e condusă de Nelu Carp, cel care a fost desemnat polițistul anului în 2017 *

Pentru al doilea an consecutiv, Poliția Locală Galați a acordat titlurile de polițistul anului și structura operativă a anului. În 2018, diploma de polițistul anului i-a fost acordată unui salariat al Serviciului de Siguranță Rutieră. Daniel Cozma are 30 de ani, este absolvent al Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene și lucrează în cadrul instituţiei din martie 2007. Din anul 2011 activează în cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră, iar anul trecut 443 dintre sancțiunile contravenționale aplicate de polițiștii locali de la Rutieră au fost date de Daniel Cozma. Demn de menționat este faptul că nici una dintre amenzile date de acesta nu a fost contestată în instanță. Anul acesta, în primele patru luni, Daniel Cozma a aplicat 185 de sancțiuni.

Distincția de structura anului i-a revenit în 2018 Serviciului de Ordine Publică – Secția nr. 1 Poliție Locală. În 2017, polițiștii locali din cadrul Secției nr. 1 au aplicat peste 2.700 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind 288.000 de lei. Tot anul trecut, oamenii legii de la Secţia 1 Poliție Locală au constatat 42 de fapte cu caracter penal. Această secţie este condusă de Nelu Carp, cel care a fost desemnat polițistul anului în 2017.

“Evaluarea polițiștilor și structurilor din cadrul Poliției Locale Galați s-a făcut ținând cont de o grilă cu indicatori de eficiență specifici, printre care se numără activități preventive de combatere a faptelor ilegale în domeniul ordinii publice, siguranței rutiere și nu numai, de constatare a contravențiilor și faptelor penale, precum și de servire a comunității. Pe parcursul evaluării s-a ținut cont și de anumite caracteristici ale profilului polițistului, dintre care nu au lipsit, fermitatea, atitudinea, promptitudinea, solicitudinea, precum și alte calități necesare în executarea acestei activități polițienești”, a declarat Petrică Hahui, directorul Poliției Locale Galați.

Și în primul trimestru al anului 2018, Secției nr. 1 Poliție Locală se poziționează pe primul loc, având deja 891 de amenzi aplicate, în sumă de 72.530 de lei, și șapte fapte cu caracter penal constatate.

14249 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati