Popa, PNL: Toţi parlamentarii ar trebui să poată avea maxim două mandate 

* Liberalul dă drept exemplu situaţia preşedintelui ţării, care are un număr limitat de mandate *

Consilierul local PNL Petrică Popa, unul dintre cei mai vechi membri ai PNL Brăila, şi-a exprimat dezamăgirea în ceea ce priveşte lista de candidaţi propusă electoratului de adversarii de la PSD pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. “Românii au spus că vor politicieni noi. (…) Probabil că societatea brăileană vrea să vadă și alte persoane în Parlament, nu aceleași figuri”, a declarat liberalul, miercuri, în cadrul unei emisiuni electorale de la Realitatea TV Galaţi-Brăila, făcând trimitere la social-democraţii Mihai Tudose, deputat din anul 2000, și Ion Rotaru, senator din 2008.

Petrică Popa pledează chiar pentru limitarea, prin Constituţie, a numărului de mandate de parlamentar de care poate beneficia un politician român. “Ar fi bine ca, odată ce se va schimba Constituția României, să se stabilească, așa cum președintele României are dreptul la maxim două mandate, absolut toți aleșii pe linie politică să poată avea maxim două mandate (…). Asta pentru a termina odată pentru totdeauna cu această clică, care se manifestă în Parlamentul României”, a declarat consilierul local PNL de la Brăila.

2589 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati