Iulian Chiriac

Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, hotărât să se înscrie în cursa pentru șefia PSD Brăila

* În opinia lui Chiriac, cu cât se vor înscrie mai mulţi candidaţi, cu atât va fi mai bine pentru partid *

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Iulian Chiriac, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că este decis să intre în cursa pentru președinția PSD Brăila, deoarece crede că are ce dovedi în această poziție. „Sunt în partid de 21 de ani și nu am ars nicio etapă”, a declarat Chiriac.

El a precizat că partidul are nevoie atât de oameni cu experiență, cât și de tineri care să lucreze cu „motoarele turate” şi cu cât se vor înscrie mai mulți candidaţi în cursă, cu atât concurența va fi mai mare, ceea ce nu poate fi decât benefic pentru partid. Precizarea vine în contextul în care actualul președinte, senatorul Ion Rotaru, și-a arătat la rândul său intenția de a candida.

Iulian Chiriac a afirmat că nu există șanse să se răzgândească până la momentul depunerii candidaturilor, chiar dacă data alegerilor interne nu a fost fixată încă şi nici calendarul nu este pus la punct.

60 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati