muzeul de arta vizuala

Preşedintele CJ Galaţi a anunţat construirea unui sediu nou pentru Muzeul de Artă Vizuală!

* Noul sediu al muzeului va fi ridicat cu fonduri de la bugetul Consiliul Judeţean *

Veste excelentă pentru cultura gălăţeană! Consiliul Judeţean Galaţi a aprobat, miercuri, construirea unui sediu nou pentru Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi. Primul şi cel mai valoros muzeu de artă contemporană din România va avea, în sfârşit, „o casă” pe măsura bogăţiei sale artistice. Anunţul a fost făcut de preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, în premieră, la emisiunea „Deschide Lumea”, de la Realitatea TV Galaţi-Brăila.

„Azi, 25 octombire, de Ziua Armatei, s-a luat decizia ca gălăţenii, în cel mai scurt timp posibil, să aibă un nou muzeu de artă vizuală la Galaţi, de care vor fi foarte mândri atât ei, cât şi artiştii care expun la Galaţi şi pe care-i dorim în număr cât mai mare. (…) Avem nevoie de cultură! Am spus-o de mai multe ori: dacă nu ai cultură, învăţământ şi sănătate de calitate, nu poţi să ai viitor”, a declarat Fotea.

Directorului Muzeului de Artă Vizuală, Dan Basarab Nanu, a intervenit prin telefon în emisiune şi cu greu şi-a ţinut în frâu entuziasmul. „Nu prea am cuvinte. Eu, de obicei, sunt foarte expansiv, dar astăzi, de la ora 2.30-3.00 (p.m. – n.r.) îmi măsor cuvintele, pentru că nu mai pot de fericire. Sunt emoţionat!”, a afirmat Nanu.

Potrivit lui Costel Fotea, noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală va fi construit în Parcul Rizer. Pentru execuţia şi amenajarea clădirii a fost alocat un buget de 4,2 milioane de euro din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean Galaţi. Autorităţile vor folosi proiectul prezentat în 2008, premiat la vremea respectivă de către Ordinul Arhitecţilor din România şi actualizat acum după noile norme apărute în domeniu.

Conform preşedintelui CJ, proiectul noului sediu al Muzeului de Artă Vizuală va fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei din 20-22 decembrie, când vor fi aprobaţi indicatorii tehnici ai investiţiei, iar lucrările ar putea începe la sfârşitul lunii aprilie sau la începutul lunii mai din 2018.

Reamintim că Muzeul de Artă Vizuală a fost găzduit vreme de 47 de ani de Palatul Episcopal din Domnească 141, însă a fost nevoit să părăsească impozanta clădire acum patru ani, după retrocedarea acesteia către Arhiepiscopia Dunării de Jos. De atunci, muzeul se află pe Tecuci nr. 7, la parterul unui bloc.

15276 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati