Primăria Galați invită societatea civilă să participe la stabilirea bugetului

* Cei care doresc să se implice în această activitate, ca membri în Consiliul Consultativ pentru Bugetare Participativă, trebuie să completeze un formular până pe data de 12 aprilie, ora 10:00 *

Primăria municipiului Galați lansează în premieră invitația către societatea civilă de a participa activ la distribuirea fondurilor publice pentru realizarea de proiecte importante pentru comunitate, a anunțat Biroul de Presă al municipalității.

Primăria a demarat procedurile pentru implementarea unui proiect pilot de bugetare participativă, aflat, în acest moment, în etapa de design a procesului. „În această etapă ne dorim formarea unui Consiliu Consultativ (Grup de Lucru) care să lucreze la principiile și regulile proiectului pilot. Consiliul Consultativ urmează să fie format din șase persoane: două persoane din aparatul de specialitate al Primăriei, doi consilieri locali (membri în Comisia de buget-finanțe din cadrul Consiliului Local Galați) și doi reprezentanți ai societății civile (doi reprezentanți ai unor ONG-uri active la nivel local), a informat Biroul de Presă al Primăriei.

„Le oferim gălățenilor posibilitatea de a contribui activ la realizarea unor proiecte dedicate comunității și de a decide în mod direct cum să fie direcționate fonduri de la bugetul local. Mă preocupă opiniile și recomandările cetățenilor, motiv pentru care lucrăm la acest proiect de bugetare participativă. Suntem deschiși parteneriatului cu societatea civilă gălățeană; de aici se pot dezvolta noi planuri și investiții pentru comunitatea noastră”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu.

Cei care doresc să se implice în această activitate, ca membri în Consiliul Consultativ pentru Bugetare Participativă, trebuie să completeze, până pe data de 12 aprilie, ora 10:00, un formular, accesând link-ul https://www.surveymonkey.com/r/FZBNP26.

Comitetul are rol de a înainta Primarului Municipiului Galați (cu scopul de a iniția o Hotărâre de Consiliu Local) un regulament pentru implementarea etapei pilot a procesului de Bugetare Participativă.

Bugetarea Participativă este un proces democratic prin intermediul căruia membrii comunității decid cum va fi cheltuită o parte din bugetul public, respectiv bugetul municipiului Galați.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati