Primarul Brăilei le dă peste nas celor care cer demisia directorului Braicar: Conducerea unei societăţi nu se stabileşte pe internet

* Edilul-şef apreciază că o eventuală demitere a lui Cornel Săndulescu ar fi inoportună acum, pentru că ar bloca activitatea Braicar, deja pusă pe jar de ieşirea de pe piaţă a transportatorilor privaţi *

Conducerea unei societăţi comerciale nu se stabileşte pe internet. Asta consideră primarul Brăilei, Marian Dragomir, ca răspuns la o petiţie apăruta în mediul on-line care solicită demiterea directorului societăţii de transport în comun a municipalităţii, SC Braicar SA, Cornel Săndulescu, pentru faptul că societatea a achiziţionat nouă tramvaie second-hand din Austria care ar fi fost defecte şi pentru care a plătit aproximativ 50.000 de euro. “Conducerea unei societăţi comericale, indiferent dacă aparţine mediului privat sau public, nu se stabileşte pe internet. Conducerea unei societăţi se stabileşte în baza unei proceduri legale, la fel şi demiterea. Am avut o discuţie cu Săndulescu, mi-a prezentat un punct de vedere scris. Tramvaiele au fost cumpărate de la societatea de transport a Primăriei Graz, din Austria, prin licitaţie publică. Au fost cumpărate, deci, prin achiziţie publică de la o municipalitate care va fi invitată la Zilele Brăilei pentru a strânge relaţiile şi a avea o bună colaborare cu ei. Acum tramvaiele sunt în procedură de înmatriculare şi, cum se va termina, vor face şi probele necesare”, a declarat Dragomir.

Primarul a adăugat că o eventuală demitere a lui Săndulescu în acest moment ar fi neinspirată deoarece ar bloca activitatea Braicar în plină fierbere legată de retragerea transportatorilor privaţi de pe piaţă. “Acum e o perioadă cu foarte multe discuţii cu transportul în comun. Trebuie să fim prudenţi să nu cădem în anumite capcane, adică să renunţăm la maxi-taxi şi să ne trezim că Braicar e în imposibilitatea de a prelua traseele. Deci în perioada următoare, o perioadă delicată, o schimbare majoră la Braicar poate conduce la un blocaj şi nimeni nu îşi doreşte să ajungem în această situaţie, ca Braicar să nu se poată mobiliza sau să nu avem cu ce acoperi traseele. Ei au de făcut licitaţii, am bloca totul”, a afirmat edilul-şef.

În ceea ce priveşte explicaţiile oferite Primăriei de către conducerea Braicar, din ele reiese faptul că tramvaiele au fost depozitate neconform până la momentul preluării lor de către brăileni, ceea ce ar justifica eventualele lor defecţiuni. “În perioada cuprinsă de la scoaterea din exploatare a tramvaielor şi până la data sosirii acestora în Brăila, acestea au fost parcate într-o incintă aparţinând Holding Graz Linien (cca 18 luni), într-unul din depourile neacoperite ale companiei. Datorită perioadei lungi de inactivitate, au fost stabilite măsuri şi lucrări de revizii pentru repunerea în funcţiune a tramvaielor, lucrări care au vizat (pe lângă montarea echipamentelor demontate) şi demontări şi verificări ale altor echhipamente electrice ale acestora, fapt ce a condus la o situaţie de imobilizare pentru o perioadă mai îndelungată”, se arată în adresa trimisă de Braicar Primăriei.

Consilierul personal al primarului Marian Dragomir, fostul edil Aurel Simionescu, a precizat că tramvaiele sunt second- hand, cu alte cuvinte, nu se aştepta nimeni ca acestea să funcţioneze perfect.

Comentarii

comentarii

Related News

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati