Primarul Dragomir, replică pentru fostul viceprimar Dănăilă: Poate unii n-au știut să comunice

* Răspunsul vine după ce liberalul l-a sfătuit pe edilul-şef să stea mai mai puţin pe Facebook *

Primarul Brăilei, social-democratul Marian Dragomir, i-a dat o replică fostului viceprimar, liberalul Alexandru Dănăilă, care îl îndemnase să petreacă mai puţin timp pe Facebook. “Un primar trebuie să se îngrijească de oraș, să cunoască problemele brăilenilor. (…) Cred că ar trebui să stea mai puțin pe Facebook. Să se îngrijească mai puțin de imaginea personală, să se îngrijească mai mult de ceea ce ar trebui să facă Primăria pentru cetăteni. (…) Timpul nu te iartă!”, declarase Dănăilă, luni, la Realitatea TV Galați-Brăila.

Afirmaţia nu a rămas fără răspuns, edilul-şef dând replica, joi, pe același post de televiziune. “Timpul nu iartă pe cei care nu fac. Timpul nu iartă pe cei care mint. Poate unii n-au știut să comunice. Poate eu comunic, azi, ce n-au făcut alții și trebuie să explic de ce a trebuit să întârziem atât de mult cu asfaltările din vina unora care n-au știut să organizeze – sau poate n-au vrut – licitaţiile la timp. (…) Eu iau ca exemplu oameni care au avut succes, oameni care au făcut ceva, care reprezintă un model. (…) Eu mi-am asumat niște proiecte și vreau să le duc la capăt. (…) Un om care doar face și nu spune ce face, din punctul meu de vedere, nu realizează absolut nimic”, a afirmat primarul Marian Dragomir.

Liberalul Alexandru Dănăilă a fost viceprimarul Brăilei în mandatul 2012-2016, rămânând în funcție chiar și după ce USL – uniunea formată din PSD și PNL – s-a destrămat.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati