ardean

Primarul Galaţiului: Directorul Gospodărire Urbană a fost salvat de clopoțel!

* Edilul-şef a vorbit şi despre activitatea directorilor de la Calorgal şi Transurb *

Directorul societăţii Gospodărire Urbană a fost salvat de clopoţel, a declarat, joi seară, în cadrul emisiunii „Deschide Lumea”, de la Realitatea TV Galaţi-Brăila, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. „La Gospodărire Urbană, directorul a avut nevoie de mai mult timp pentru a înțelege cum merg lucrurile. Îmi face senzația că, până la urmă, a înțeles. (…) Astăzi, când vorbim, sunt o idee mai mulţumit de activitatea sa. Proba de foc pentru domnul director Bogdan Ardean va fi în primăvara anului viitor, când problema spațiilor verzi va reveni în actualitate. Momentan, haideți să spunem că directorul Gospodărire Urbană a fost salvat de clopoţel”, a declarat Ionuţ Pucheanu.

Edilul-şef a comentat şi activitatea altor şefi de societăţi de interes urban, între care Marian Alexandru de la Calorgal, distribuitorul de apă caldă şi căldură. „Domnul director de la Calorgal (Marian Alexandru, n.r.) are și bune, are și rele. Mi-e greu să contabilizez în ce parte atârnă balanța. Cred că, momentan, e încă în echilibru. (…) Totuși, faptul că cei din conducere și-au luat salariul și muncitorii nu, nu e în regulă. I-am spus-o de față cu reprezentanții sindicatelor: la următoarele decizii pripite, vădit îndreptate către propria-i persoană, ne vom închide socotelile. (…) Liderii de sindicat trebuie să înțeleagă să-și sintetizeze mesajul, astfel încât o ședință să nu dureze o zi întreagă. (…) La Calorgal sunt probleme mari de comunicare”, a afirmat primarul.

Edilul-şef a vorbit şi despre Genica Totolici, directoarea societăţii Transurb, operatorul de transport în comun. „Când am vorbit despre creșteri salariale nebune în anumite sectoare la Transurb, nu vorbeam despre o chestie de ilegalitate, ci de moralitate. Doamna manager (Genica Totolici, n.r.) s-a încadrat în anvelopa financiară destinată salariilor. Doar că bugetul a fost aprobat pentru un număr mai mare de salariați, față de câți există acum în organigramă. (…) Nu mi-aș fi dorit să angajeze mai mulți salariați, mi-aș fi dorit o economie la Transurb”, a mai spus edilul-şef la „Deschide Lumea”.

Înregistrarea emisiunii „Deschide Lumea” din 2 noiembrie, în care a fost invitat primarul municipiului Galaţi, poate fi urmărită şi pe site-ul www.reperul.ro.

Ionut Pucheanu

4036 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati