Primarul Galaţiului: Taxele şi impozitul pe garaje vor fi majorate în 2018

* Este una dintre măsurile prin care municipalitatea încearcă să aducă mai mulţi bani la buget *

Veste proastă pentru posesorii de garaje din Galaţi – anul viitor cresc dările pentru aceste proprietăţi. Anunţul a fost făcut chiar de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, în cadrul ediţiei de marţi a emisiunii “Deschide Lumea”, de la Realitatea TV Galaţi-Brăila. “La garaje, în mod special, cu siguranţă va creşte impozitul şi taxele celor care deţin garaje. (…) Noi, ca aparat de lucru al Primăriei, vom veni cu propunerea în faţa Consiliului Local”, a declarat edilul-şef.

Pucheanu a precizat că, în ceea ce priveşte restul taxelor şi impozitelor, majorări vor exista în 2018 doar “pe anumite zone”. “Nu vor fi afectaţi decât foarte puţini, pe nişte zone în care oricum încercăm să diminuăm impactul lor”, a afirmat oficialul.

Potenţiala majorare a taxelor şi impozitelor locale în 2018 este doar una dintre măsurile pe care Primăria Galaţi le pregăteşte pentru situaţia în care Guvernul nu îi va aloca suficiente fonduri pentru a compensa pierderea de aproximativ 6 milioane de euro rezultată din scăderea impozitului de la 16% la 10% prevăzută în aşa-numita revoluţie fiscală. Alte măsuri ar putea fi scăderea salariilor angajaţilor Primăriei şi diminuarea alocaţiilor pentru diverse capitole bugetare, a spus edilul-şef.

“O formă de echilibrare cu siguranţă va trebui să existe. Că vom tăia din fondul de salarii – şi vă spun că, cel mai probabil, anul viitor vom începe printr-o oarecare diminuare a salariilor angajaţilor Primăriei Galaţi, că le place sau nu le place. E una dintre opţiuni, n-am spus că e sigură. A doua opţiune ar fi să drămăluim şi mai bine banii pe care îi avem, şi anume să mai tăiem de pe ici, pe colo doar pentru ca investiţiile pe care le-am prognozat pentru oraşul nostru să poată merge înainte neafectate. (…) Cu siguranţă nu vom acoperi, dar avem şi alte măsuri de producere a banilor, cum sunt locurile de parcare. Trebuie să recunosc că mă bazez şi sper ca Guvernul României să găsească rapid forme de compensare pentru această diminuare, pentru că nu e afectat doar Galaţiul, e afectată întreaga ţară”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

Înregistrarea emisiunii “Deschide Lumea” în care invitat este primarul Ionuţ Pucheanu poate fi urmărită pe www.reperul.ro.

17392 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati