Proiect de peste 15 milioane de lei pentru punerea în valoare a castrului roman de la Tirighina-Barboși

* Situl arheologic va fi reabilitat, va avea un muzeu de sit și un centru de informare și va găzdui expoziții, festivaluri și alte acțiuni culturale *

Cel mai important sit de epocă romană din sudul Moldovei, situl arheologic Tirighina – Barboși, va fi pus în valoare de către Primăria municipiului Galați, care a semnat, în acest scop, cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice, un contract de finanțare cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului “Punerea în valoare a sitului arheologic Tirighina-Barboși” constă în conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, în vederea impulsionării dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale.

Obiectivele specifice sunt: restaurarea și conservarea sitului arheologic Tirighina–Barboși, în termen de 2 ani de la semnarea contractului de finanțare; dotarea sitului arheologic Tirighina–Barboși, în termen de 2 ani de la semnarea contractului de finanțare; punerea în valoare a sitului arheologic Tirighina–Barboși la finalizarea implementării proiectului.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 15.416.890,99 de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată reprezintă 8.583.145,78 lei.

Proiectul va fi implementat până la data de 31.10.2020.

”Grație acestui proiect, situl arheologic va fi reabilitat și pus în valoare, va avea un muzeu de sit și centru de informare, va găzdui expoziții permanente și temporare. Totodată, se vor organiza diferite evenimente: festivaluri, concerte, lansări de carte și alte acțiuni culturale. Vom pune astfel, pentru prima dată, acest sit arheologic de importanță națională pe harta turistică și culturală”, a declarat Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.

În cadrul proiectului, o atenție specială se va acorda prelevării materialului arheologic descoperit cu ocazia cercetării arheologice (vase ceramice, vase de sticlă, obiecte de metal – unelte, arme, podoabe, monede etc), o bună parte a acestora, după efectuarea procesului de conservare și restaurare de către specialiștii Muzeului de Istorie ”Paul Păltănea” din Galați, urmând a fi expuse în muzeul de sit.

Principalele lucrări care vor fi executate vor avea în vedere: intervenții de conservare – restaurare și valorificare a vestigiilor arheologice, conservarea și protejarea zonelor reprezentative și a amprentelor utilizării zonei în sec. II-III; construcții noi – muzeu, punct de informare, construcții de protecție, pasarelă; amenajări exterioare – vor fi organizate inclusiv trasee tematice și de circulație.

Complexul arheologic, cuprinzând cetățuia dacică, castellum – ul și castrul, așezarea civilă și necropola, este de departe cel mai important sit de epocă romană din sudul Moldovei. Practic, complexul de fortificații romane de la Barboși este format dintr-o davă dacică suprapusă de un Castellum roman, delimitate de dealul Tirighina.

Castrul roman Tirighina-Barboși este clasificat ca monument de categoria A (importanță națională), în conformitate cu Ordinul Ministrului Culturii nr. 2361/2010.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati