Protest inedit: Acuzat de fals deoarece a găzduit fictiv mii de moldoveni în două camere, supărat că este singurul anchetat din reţea

* La adresa bărbatului figurează 2.909 persoane, susţin autorităţile *

Un bărbat din Galaţi a luat în spațiu nu mai puțin de 1.500 de persoane, cetățeni ai Republicii Moldova. Asta doar în ultima perioadă pentru că, susțin cei de la Serviciul de Evidență a Persoanelor, la adresa respectivă figurează 2.909 persoane. Toți, mai puțin proprietarul, cetățeni moldoveni care aveau nevoie de cărți de identitate românești ca să poată munci în statele Uniunii Europene.

Proprietarul casei cu două camere unde au fost “cazaţi” fictiv miile de moldoveni de peste Prut este gălățeanul Laurențiu Maxim, profesor de istorie care recunoaște ce a făcut, dar nu vede unde este ilegalitatea. Mai mult, chiar dacă se va dovedi că a comis vreo infracțiune, omul tot nu înțelege de ce el, care este doar o verigă dintr-o adevărată rețea, a fost singurul pus sub acuzare. Asta deoarece polițiștii l-au reținut acum câteva săptămâni sub acuzația de fals în formă continuată după ce a dat declarații nereale în fața lucrătorilor de la Evidența Populație pentru a “găzdui” contra cost mii de cetățeni moldoveni. “Și eu, și alții, colegi să le zic, facem de ani buni asta. Am dat și declarații la Poliție despre cetățenii moldoveni care erau luați la mine în spațiu, nu mai știu câți, au fost mulți, dar nu le țin numărul. Și cei de la Evidența Populației știau, că doar acolo declarăm. Nu înțeleg de ce, dacă legea nu interzice să iei un număr de persoane în spațiu, de ce eu doar din reţeaua de la Galați am ajuns să fiu pus sub acuzare”, spune profesorul care acum este cercetat sub control judiciar și protestează în fața sediului parchetelor gălățene.

Există o scăpare în legislația de profil deoarece nu se specifică clar un număr maxim al persoanelor luate în spațiu, dar când sunt foarte multe mutații la aceeași adresă şi făcute contra cost, așa cum au stabilit polițiștii, clar ceva nu este în ordine, iar lucrătorii de la Evidența Populației nu pot decât să sesizeze polițiștii.

Profesorul recunoaște și că se ocupă de acest lucru de ani de zile și explică faptul că el este doar o verigă dintr-o întreagă rețea. El refuză însă să spună câți bani lua și explică faptul că sumele erau, de fapt, percepute de cei care îi aduceau pe cetățenii moldoveni în România. Vecinii habar nu aveau ce afaceri cu moldoveni are vecinul lor.

Ancheta a început în luna ianuarie a acestui an, când polițiștii gălăţeni au făcut și o percheziție la domiciliul bărbatului, ridicând de acolo 2.800 de euro și 700 de lei. După audieri, Laurențiu Maxim a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Citeşte şi:

Reținut după ce a luat în spațiu, contracost, aproape 1.500 de cetățeni moldoveni

3516 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati