PSD Brăila a rămas fără organizația din comuna Mărașu

* Aproape întreaga organizație a trecut la ProRomânia * Anunțul a fost făcut de fostul premier Mihai Tudose * Acesta a mai precizat că mai sunt primari în județ care și-au anunțat susținerea pentru ProRomânia, însă a decis să nu le mai divulge numele, pentru a-i proteja de furia conducerii de la nivel județean *

Fără doi-trei membri, întreaga organizație a PSD Mărașu a trecut la ProRomânia. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele ProRomânia, deputatul Mihai Tudose, în cadrul unei conferinţei de presă. Actele de adeziune au fost semnate zilele trecute, PSD rămânând practic fără membri în această comună. „Am rugămintea preşedintelui organizaţiei PSD Măraşu să fac public faptul că organizaţia Măraşu, adică 100 de oameni, au semnat adeziunea la ProRomânia. Au mai rămas două-trei persoane. Înscrierea într-un alt partid duce, automat, la demisia din partidul vechi”, a declarat Mihai Tudose.

Referitor la primarii din județ care și-au anunțat susținerea pentru ProRomânia, Mihai Tudose a precizat că aceștia ar fi fost amenințați că nu vor mai primi fonduri, dacă se vor ține de cuvânt. În acest sens, Tudose a precizat că nu va mai dezvălui numnele edililor care susțin ProRomânia, pentru a-i proteja. Singura excepția au fost primarii de la Jirlău și Romanu, care au ținut să își asume public susținerea ProRomânia. “Pe plan local, alţi doi primari şi-au manifestat dorinţa de a ieşi public pentru ProRomânia. E vorba despre primarul de la Jirlău şi despre doamna Ioniţă Steluţa de la Romanu. Dar, după ce săptămâna trecută am anunţat trecerea de partea binelui a unor colegi primari, la nivel de PSD au început presiunile şi ameninţările. Li s-au sugerat unor primari că le vor fi tăiate fondurile. Nu o să-i mai anunţ de acum încolo pe colegii primari care vor alege să ne susţină. O să se vadă la alegeri”, a mai adăugat Tudose.

Acesta a precizat că s-a ajuns atât de departe cu amenințările în partid, încât au fost vizați chiar și cei care nu au făcut decât să îi ureze sănătate, în momentul în care a suferit un infarct, în urmă cu câteva săptămâni. „După ce am declarat că în plan politic suntem adversari, dar ca om rămân acelaşi şi dacă mă sună la 1 noaptea, mă dau jos din pat şi îi ajut cum pot, m-au sunat foşti colegi din PSD să-mi spună, mai în glumă, mai în serios, cât de bleg sunt. Pentru că ei au fost certaţi, atunci când eu am avut acele probleme medicale, pentru că mi-au dat like şi mi-au trimis mesaje de sănătate, pe Facebook. Ştiu cine ce a făcut, nu vreau să dau numele, dar vreau să afle că eu ştiu. Am ajuns ca un primar din localitate, de oraş, să fie certat de PSD că nu a postat şi distribuit pe Facebook realizările extraordinare ale Guvernului”, a punctat Mihai Tudose.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati