PSD Brăila susţine că la redistribuire trebuia să mai ia un deputat, iar PNL – un senator și un deputat

* Social-democraţii brăileni spun că actuala componență a echipei de parlamentari a Brăilei nu reflectă voința cetățenilor județului, exprimată prin vot *

Social-democrații brăileni consideră că redistribuirea mandatelor de parlamentar s-a făcut într-un mod incorect și că, de fapt, nu se respectă voința cetățenilor, exprimată prin vot. Coordonatorul campaniei PSD Brăila, Aurel Simionescu, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că, dacă ar fi fost să se respecte întru totul rezultatele obținute, atunci PSD ar fi trebuit să obțină un mandat de senator și patru de deputat, iar PNL unul de senator și unul de deputat. În niciun caz nu ar fi ajuns în Parlament viceprimarul ALDE de la Măxineni, Mihai Ruse, așa cum s-a anunţat joi.

“Mi se pare incorect. De principiu, discutând despre partide și nu despre oameni, nu e normal ca având un rest de 16% la sută să iei doi deputați și având un rest de 18% să iei unul. Mi se pare incorect să ai un rest de 16% și unul de 8% și un senator să fie luat cu 5%. Vorbesc de principii. Până la urmă, repartiția făcută de calculator trebuie să țină cont de votul oamenilor din teritoriul respectiv. Nu e normal ca cineva să ia 60% la Senat și să ia mandatul cineva cu 5%. E împotriva voinței cetățenilor din județul respectiv. Dar, na, se face redistribuirea de dragul unei echilibrări pe țară etc… E drept că niciun sistem nu e perfect, dar trebuie să regândim algoritmul, să fie cât mai apropiat de votul cetățenilor”, a comentat Simionescu.

La rândul său, președintele PSD Brăila și câștigătorul unui nou mandat de senator, Ion Rotaru, a afirmat că legea ar trebui revizuită pe principiul câștigătorul ia totul. “Legea așa a fost făcută pentru a respecta ideea de reprezentativitate și de a asigura intrarea în Parlament a partidelor mici. Noi am avut un rest la Senat de 9 procente și era jumătate din cât a obținut celălalt partid care a avut cel mai mare scor. E incorect și, din punctul meu de vedere, ar trebui revăzută legea și mers pe ideea câștigătorul ia totul și atunci rezolvăm și nemulțumirile oamenilor care una au votat și alta a ieșit. În plus, așa se poate genera majoritatea pe care a votat-o populația la un scrutin sau altul”, a adăugat Rotaru.

1976 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati