Reabilitarea străzilor din Brăila, blocată de o firmă care face contestații fără să participe la licitații!

* În contestaţiile pe care le depune, firma invocă motive precum acelea că Primăria nu i-a pus la dispoziție o listă cu adresa fiecărei gropi din oraș sau că nu i-a dat suprafața exactă a fiecărei gropi din oraș *

Situație aberantă la Brăila, unde procedura de licitație privind reabilitarea străzilor din municipiu este blocată de luni bune de o firmă din Galați care depune contestații peste contestații, fără ca măcar să participe la licitație. Joi, primarul Marian Dragomir a anunţat că a obținut o primă victorie împotriva firmei respective, dar a precizat că se așteaptă ca societatea să mai apeleze la tertipuri juridice, de aceea nu poate spune că bătălia este câștigată încă. “Ieri, CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, n.r.) a dispus respingerea ca nefondată a cererii de suspendare a procedurii de atribuire depusă de firmă, față de Primăria Brăila. Am câștigat o primă bătălie cu cei care tot amână această licitație. Bine, ei au tot dreptul să facă o contestație în 5 zile, dar sper ca și aceea să fie respinsă și să ținem procedura mai departe. Oricum, mă aștept să îi conteste și pe cei care vor câștiga licitația, că așa e practica la ei. Îmi doresc că acești domni care contestă măcar să vină să participe la licitație, pentru că e jenant – vin, contestă, dar nu participă. Motivele invocate sunt aberante – că de ce nu le spunem de pe acum cantitățile de material, că de ce nu le spunem adresa fiecărei gropi în parte, suprafața fiecărei gropi în parte. Astea sunt lucruri care nu se pot detalia, procedura este pe asfaltare și reabilitare”, a explicat primarul Marian Dragomir.
În cel mai bun caz, lucrările de reabilitare a străzilor din municipiul Brăila ar putea demara la mijlocul lunii noiembrie, dacă vremea o va mai permite. Dacă vremea va fi nefavorabilă, nu se vor efectua lucrări, la fel cum nu se va asfalta pe ploaie. Suma totală alocată pentru reabilitarea străzilor din municipiu este de 15 milioane de lei.
Edilul-șef a precizat că ia în calcul varianta înființării, în cadrul uneia dintre societățile Primăriei, a unei subdiviziuni care să se poată ocupa de reparațiile mai mici, dar urgente, pentru a nu mai apărea situații ca cea de faţă.

Comentarii

comentarii

Related News

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati