Management trafic-Model

Restricţii de circulaţie, vineri, la ieşirea din Galaţi spre Brăila pe dig. Şoferii să plece pe la Tirighina

* Se vor executa lucrări la intersecţia bulevardelor Galaţi şi Dunărea *

Atenţie, şoferi! Mâine, circulaţia va fi îngreunată la ieşirea din Galaţi spre digul către Brăila. “Vineri, 29.09.2017, accesul autovehiculelor dinspre Tecuci către Brăila va fi interzis pe B-dul Dunărea. Ruta pe care se va putea circula este: str. Brăilei – B-dul Oțelarilor-B-dul Galați. Traficul rutier dinspre B-dul Oțelarilor către Brăila se va defășura pe contrasens, urmând a fi folosită o singură bandă pentru ambele sensuri de mers. Intervalul orar în care aceste restricții sunt valabile este 06.00 – 13.00. Tot vineri, 29.09.2017, în intervalul orar 13.00 – 18.00, conducătorii auto sunt avertizați că vor avea acces pe contrasens pe calea rutieră dinspre Brăila spre Galați (se va folosi aceeași bandă de mers pentru ambele sensuri)”, a anunţat Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.

Conform aceleiaşi surse, restricțiile vor fi impuse pentru că la intersecția Bulevardului Galați cu Bulevardul Dunărea se vor executa lucrări de asfaltare în zona sensului giratoriu. “Echipaje ale Poliției Locale vor fi prezente pentru a dirija, la nevoie, circulația în intervalul amintit. Recomandarea pentru conducătorii auto care merg către Brăila este să folosească ruta ocolitoare Tirighina – Șendreni (drumul vechi)”, a precizat municipalitatea.

Management trafic2

312 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati