Revoltător! O familie aflată în vizită la zoo a hărţuit o leoaică sub ochii copilului

* În plus, ca să ajungă aproape de gard, familia a depăşit bariera de siguranţă *

O familie însoțită de cel puţin un copil aflată în vizită la Grădina Zoo din Pădurea Gârbovele a hărţuit printre gratii o leoaică. Asta după ce membrii familiei au trecut de balustrada de siguranță și au intrat exact lângă gard. Nici nu le-a trecut prin cap, se pare, că își expun astfel copilul, dar și pe ei, unui pericol și îi dau celui mic și o educație proastă, învățându-l că e în regulă să chinui animalele. După isprava de care, probabil, sunt mândri, au postat filmuleţul pe o rețea de socializare.

Imaginile au stârnit supărarea celor de la Zoo, care se plâng că mult prea des adulți însoțiți de copii trec de balustradele de siguranță și se pun în pericol hărțuind, uneori și cu pietre, animalele sălbatice. Directorul Grădinii Zoo, Mădălin Șerban, chiar spune că având de-a face cu prea multe astfel de cazuri se gândesc să facă un panou cu poze ale celor prinși că hărțuiesc animalele și trec de balustrada de siguranță și încă având copii cu ei.

Polițiștii s-au autosesizat în acest caz, la fel și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.

Între timp, însă, imaginile au fost șterse de pe internet.

zoo (11)

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati