Salariile muncitorilor din combinat vor crește, în medie, cu 20% în următorii doi ani

* Contractul Colectiv de Muncă pentru anii 2019 și 2020 mai prevede majorări salariale medii de 14% pentru personalul TESA și de 30% pentru maiștri *

Negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă de la ArcelorMittal Galați au fost încheiate, a anunțat compania siderurgică. Documentul prevede creșteri salariale medii de 14% pentru personalul TESA, 20% pentru muncitori și 30% pentru maiștri.

“ArcelorMittal Galați anunță încheierea Contractului Colectiv de Muncă pentru anii 2019 și 2020 cu sindicatul reprezentativ Siderurgistul AMG. Documentul stipulează o creștere a salariilor cu 20%, în medie, pentru muncitori, cu 30% pentru șefii de formații (maiștri) și cu 14% pentru personalul TESA, precum și alte beneficii, în condițiile în care inflația prognozată pentru următorii doi ani este de 2,8% și respectiv de 1,9% pe an”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Noul Contract Colectiv de Muncă pentru anii 2019 și 2020 asigură garantarea veniturilor tuturor angajaților și protecția drepturilor acestora, în condiții de instabilitate politică, economică, legislativă și socială, au precizat reprezentanții combinatului.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati