_DSC6270

Salariile muncitorilor din combinatul de oțel de la Galați cresc cu 50 de lei brut anul acesta. În 2017 se dau bonusuri

* O organizație sindicală se declară nemulţumită şi amenință deja cu proteste *

bani2Conducerea combinatului siderurgic ArcelorMittal Galați și liderii sindicali au încheiat negocierile salariale şi au semnat noul Contract Colectiv de Muncă al unităţii, valabil doi ani, a anunţat, vineri, compania.

“Noul Contract Colectiv de Muncă asigură o bază socială solidă pentru a ne continua eforturile de  transformare a Combinatului nostru și pentru a păstra locurile de muncă în viitor, în ciuda pieței dificile”, a declarat directorul general al combinatului, Bruno Ribo.

Potrivit celor convenite de părţile negociatoare, în 2016, muncitorii, șefii de formație şi personalul TESA cu studii medii vor beneficia de o creștere salarială de 50 de lei brut și includerea în salariul de bază a nivelului maxim al sporului de vechime (25%) începând din luna mai. Personalul TESA cu studii superioare va primi, ca și în anii anteriori, în funcție de performanță, un bonus anual de 2,5% din venitul anual.

În 2017, 15% dintre angajați vor fi promovaţi, iar un bonus de 240 de lei brut va fi acordat în luna iunie. Un al doilea bonus, în valoare de 200 de lei va fi acordat în cazul în care rezultatele companiei se vor ameliora. Aceste bonusuri i se vor acorda și personalului TESA cu studii superioare, înlocuind bonusul de performanță.

“Aceste majorări însumează o creștere totală a câștigului salarial mediu, pentru următorii doi ani, de 5.066 de lei brut pe salariat (211 lei brut/angajat, lunar) pentru categoriile de salariați menționate mai sus”, a explicat purtătorul de cuvânt al companiei, Dorian Dumitrescu.

Potrivit aceleiași surse, va fi introdus un bonus special pentru șefii de formație.

Compania subliniază faptul că noul CCM garantează veniturile angajaților pentru următorii doi ani, deși se confruntă cu inflație negativă, un mediu de afaceri nesigur și vine după șase ani consecutivi încheiaţi cu pierderi.

Totuşi, un sindicat se declară nemulţumit şi ameninţă cu proteste. Este vorba de Sindicatul Naţional Solidaritatea, care anunţă că va organiza un miting “la cererea mai multor salariaţi”. Protestul ar urma să aibă loc marţi, 19 ianuarie, de la ora 14.30, la Poarta Est a combinatului.

2283 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati