Şcoala 17 şi Școala “Dan Barbilian” sunt unitățile țepuite de către contabile

* Contabilele delapidatoare nu mai lucrează la cele două unități de învățământ *

Cele două contabile care au delapidat 620.000 de lei lucrau la Școala Gimnazială Nr. 17 și la Școala Gimnazială “Dan Barbilian” din Galați. Ele nu vor mai avea ce să caute în sistem dacă instanţa va stabili că acuzaţiile pe care le aduc poliţiştii sunt reale. Inspectoratul Şcolar Galaţi aşteaptă finalizarea anchetei. “Instrumentarea dosarelor şi ancheta îşi urmează cursul firesc.  În acest moment, cele două doamne nu lucrează. De fapt, de la vremea respectivă au fost suspendate şi, bineînţeles, dacă se stabileşte vinovăţia acestora, fără îndoială că nu mai pot funcţiona în unităţi de învăţământ şi pe această activitate, evident”, a precizat Mioara Enache, inspector şcolar general.

Falsurile au ieşit la iveală după un audit al Primăriei Galaţi. “S-au descoperit nereguli la două unităţi de învăţământ. Municipalitatea s-a sesizat şi a transmis către Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice această situaţie, urmând a se aştepta definitivarea cercetărilor. În momentul în care vom primi rezultatul acestor cercetări, unităţile de învăţământ urmează a se constitui parte civilă pentru recuperarea prejudiciului”, a spus Toma Dumitrescu, de la Primăria Galaţi.

Este al doilea caz de acest fel descoperit numai în acest an în Galaţi. În luna mai, contabila de la Școala Nr. 18 a fost acuzată că, prin acelaşi mecanism, a delapidat peste 500.000 de lei.

Citește și:

Delapidare de 620.000 de lei la două școli din Galați. Făptașe sunt chiar contabilele

3108 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati