Şeful IPJ Galaţi: Nu mi-aș dori să ajungem să scoatem pistolul la fiecare legitimare

* Comisarul şef Cornel Mototolea le recomandă colegilor să-şi păstreze calmul în orice situaţie *

Poliţiştii români sunt mult mai umani în abordarea cetăţenilor, în comparaţie cu colegii lor de peste Ocean, unde procedurile au înlăturat aproape orice urmă de empatie, a apreciat şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, comisarul şef Cornel Mototolea, în cadrul emisiunii “Deschide Lumea”, de la Realitatea TV Galaţi-Brăila.

“Cultura românească a transformat polițistul. Întotdeauna, polițistul român a fost altfel decât polițistul american. Suntem balcanici, suntem mult mai apropiați uman unii de alții, în comparație cu americanii. Cel puțin asta știu eu. Ei lucrează după proceduri. Efectiv, latura umană aproape că nu mai există. Ați văzut și dvs. cum se poate comporta un polițist american. Sincer, nu mi-aș dori ca noi, polițiștii români, să ajungem să ne comportam la fel – și mă refer la sensul negativ al comportamentului. Nu mi-aș dori să ajungem să scoatem pistolul la fiecare legitimare sau la fiecare discuție pe care o avem cu cetățeanul, chiar dacă acesta a comis o infracțiune sau o contravenție. (…) Întotdeauna mi-am sfătuit colegii, indiferent dacă cel din față are o atitudine agresivă, să se comporte firesc, ca și când ar vorbi cu cel mai calm și cel mai liniștit om din oraş”, a declarat şeful IPJ Galaţi.

Comisarul şef Cornel Mototolea a absolvit Academia de Poliție în anul 1997, la specializarea Investigații criminale. Până în 2003 a lucrat în cadrul IPJ Galați, la Compartimentul Infracţiuni comise cu violenţă, iar între 2003 și 2009 a lucrat la Structura de crimă organizată, la Antidrog. A fost șef al Biroului de Combatere a Crimei Organizate la Galați, șef al BCCO Constanţa, iar acum este inspector şef la IPJ Galați.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati