smiley

Smiley va concerta în noaptea de Revelion la Galaţi, în parcarea Sălii Sporturilor

* Focul de artificii de la miezul nopţii va dura aproximativ 20 de minute *

O firmă din Ploieşti a câştigat contractul de organizare a petrecerii în aer liber de Revelion la Galaţi, a anunţat, marţi, Biroul de presă al Primăriei. “La procedura proprie simplificată cu obiectul Servicii organizare a evenimentului Revelion 2016-2017 au participat 3 operatori economici (SC Sprint Media Group SRL București, SC Reve Concept Exclusif SRL Ploiești și SC Raul Event Solution SRL Brașov). În urma evaluării ofertelor depuse de aceștia și aplicării criteriului de atribuire prețul cel mai scăzut ofertelor corespunzătoare cerințelor din documentația de atribuire, câștigător a fost desemnat SC Reve Concept Exclusif SRL cu o ofertă financiară de 310.050 lei fără TVA”, a informat Primăria.

Oferta firmei câştigătoare include, între altele, un concert Smiley şi tradiţionalul foc de artificii de la miezul nopţii. “În conformitate cu oferta tehnică prezentată, în deschidere va concerta Trupa Distinto (cu începere de la ora 22.00) și Smiley & Band (de la 23.00). Focul de artificii de aproximativ 20 minute va începe de orele 00:00. Atmosfera va fi animată de un DJ. Evenimentul va avea loc în parcarea de la Sala Sporturilor”, se arată în comunicatul emis de Biroul de presă al Primăriei Galaţi.

5949 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati