Social-democraţii brăileni speră să obțină funcții de miniștri secretari de stat în Guvernul Grindeanu

* Ion Rotaru consideră că rezultatul bun obţinut de PSD Brăila la alegerile parlamentare din 11 decembrie va cântări mult în decizia numirilor în Cabinet *

Biroul Politic a aprobat o listă incluzând 25 de social-democrați brăileni care ar putea ajunge să facă parte din Guvernul Grindeanu, a anunţat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, președintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru. Liderul social-democrat a punctat, totuși, că lista e doar la nivel de propunere și că rămâne deschisă. Ea cuprinde mulți tineri din PSD, consilieri locali și județeni, dar și pe viceprimarul Doinița Ciocan și pe vicepreședintele CJ, Ionel Epureanu.

În ordine alfabetică, pe listă se regăsesc: Loredana Virginia Badiu (consilier municipal), Carmelia Bălănică (consilier județean), George Marius Caranica (consilier municipal), Marian Chivu, Doinița Ciocan (viceprimar), Andreea Cloşcă, Ionel Epureanu (vicepreședinte CJ), Adrian Goanţă (consilier municipal), Florin Mircea (consilier județean), Sorin Moise, Gheorghe Morogan, Marius Cătălin Negru, Oana Neicu, Ionuț Marius Pisică (consilier municipal), Răzvan Popescu, Claudiu Pisică, Ştefănuţ Radu, Adrian Rândunică (consilier județean), Adrian Simion, Nicolae Slatu, Geanina Șerban şi Marius Zărnescu.

Ion Rotaru admite că Brăila este un județ mic, de aceea nici numărul de voturi care îi revine la nivel de partid nu este foarte mare, dar senatorul consideră că rezultatul bun obţinut de PSD Brăila la alegerile parlamentare (locul 11 pe ţară) va cântări mult în decizia numirilor în Guvern.

3248 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati