Șofer de la Braicar prins băut în timpul serviciului, la volanul unui autobuz

* Primarul Brăilei a cerut concedierea imediată a şoferului vinovat *

Un șofer al societăţii de transport urban Braicar, în vârstă de 57 de ani, a fost prins de polițiștii rutieri băut, la volanul unui autobuz. Acesta a fost oprit la intersecția Cl. Galați cu B-dul Dorobanți, iar la testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost escortat de polițiști până în fața Cimitirului “Sf. Maria”, unde autobuzul a fost preluat de alt angajat Braicar, în vreme ce șoferul băut a fost însoțit la spital, pentru prelevarea de probe biologice. Acesta tocmai ieșea din tură, iar autobuzul era gol. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Legat de acest caz, edilul șef a avut o reacție virulentă pe rețelele de socializare, postând un mesaj tranșant. “Solicit directorului Braicar SĂ ÎL DEA AFARĂ URGENT pe individul care conducea autobuzul în stare de ebrietate și să îi facă plângere penală în numele societăţii. Am cumpărat în 1 an și 6 luni 32 de noi autobuze, zeci de automate de bilete, am eliminat mafia maxi taxi, am planificat noi investiții și NU VOI PERMITE NIMĂNUI SĂ-ȘI BATĂ JOC DE INVESTIȚIILE NOASTRE. Anul 2018 va aduce noi investiții la Braicar şi toate scursurile vor fi date afară”, este postarea primarului Marian Dragomir, care a comentat şi “Afară cu ‘scursurile’ de la Braicar”.

7502 Vizualizari 6 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati