Şoferul unei maşini cu număr de Galaţi a murit într-un accident produs în judeţul Brăila

* El a lovit un Logan şi apoi s-a răsturnat cu maşina într-un canal de irigaţii *

Accident mortal pe DN2B, în judeţul Brăila. Victima este şoferul unei mașini cu număr de Galați. Bărbatul a încercat să facă o depășire între localitățile Urleasca și Traian, însă, când a văzut că nu reușește, a vrut să reintre pe banda sa. A lovit însă un Logan aflat în față, pe care l-a proiectat pe câmp, iar el s-a răsturnat cu mașina într-un canal de irigații. Conform martorilor, bărbatul a decedat la câteva clipe după impact. Trupul său a fost scos de un echipaj ISU din mașina scufundată în apă. În cauză s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Cu doar un sfert de oră înainte de producerea acestei tragedii, un alt accident rutier a avut loc la ieşirea din municipiul Brăila. Două TIR-uri s-au ciocnit pe Şoseaua Buzăului. TIR-urile mergeau unul după celălalt, însă, la un moment dat, când TIR-ul din față a frânat, cel din spate, nerespectând distanță regulamentară, l-a lovit în plin. Șoferul vinovat a rămas încarcerat, însă intervenția promptă a martorilor l-a salvat. Conducătorii auto care se aflau în zonă la momentul respectiv, inclusiv cel de pe TIR-ul din față, l-au scos pe bărbat dintre fiarele contorsionate ale cabinei. Acesta a ajuns în stare stabilă la spital, viața lui fiind acum în afara oricărui pericol.

10425 Vizualizari 9 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati