Galaţi: Spitalul de Copii şi Spitalul CFR, controlate de DSP deoarece fac transfuzii fără autorizaţie

* 108 unităţi medicale din toată ţara se află în această situaţie şi au trei luni să intre în legalitate *

dspSpitalul de Copii şi Spitalul CFR sunt două dintre spitalele gălăţene care au apărut pe lista neagră a Ministerului Sănătăţii, numărându-se printre cele 108 unităţi din ţară care fac transfuzii de sânge, deşi nu au autorizaţia Direcţei de Sănătate Publică (DSP).

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Galaţi,  Ani Nistor, Spitalul de Pediatrie nu a obţinut până în acest moment autorizarea deoarece nu are destul personal de specialitate şi spaţiu suficient. Spitalul CFR şi-a rezolvat problemele şi la 1 august a depus dosarul de autorizare.

Mai ales în ceea ce priveşte Spitalul de Copii vestea că acesta a efectuat transfuzii fără a avea legal acest drept a stârnit nemulţumirea părinţilor.

Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a început verificarea acestor spitale la cererea Ministerului Sanatăţii. Până pe 12 august, departamentul  de supraveghere din cadrul DSP Galaţi va verifica toate unităţile de transfuzii neautorizate. Vor fi investigate motivele pentru care aceste unităţi de transfuzii nu au autorizaţie. Direcţia de Sănătate Publică va stabili planuri de conformare în vederea autorizării cu termen de maximum trei luni. Dacă nici aşa spitalele în cauză nu vor obţine autorizarea, Ministerul Sănătăţii va cere Institutului Naţional de Hematologie să nu mai trimită sânge şi produse din sânge către aceste unităţi medicale.

1952 Vizualizari 6 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati