Stan susţine că este victima unui sabotaj orchestrat de „păpuşarii Galaţiului”, Nica, Dobre şi Toader

* Edilul-şef lansează şi un atac la adresa contracandidatului său, Nicuşor Ciumacenco *

Acuzat de Agenţia Naţională de Integritate că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2012 – 14 ianuarie 2015, când a deţinut simultan funcțiile de Primar al municipiului Galați și administrator al SC Moldova Expedition SRL, Marius Stan a promis, joi, că va “demonstra cu documente că nu s-a aflat nicio clipă în stare de incompatibilitate”. Vineri, edilul-şef a declarat că este, din nou, victima unui sabotaj.

“Eu nu mai cred în coincidenţe, căci decizia ANI a apărut la o săpătămână după hotărârea Curţii de Apel care spune că e prejudiciu finanţarea de la bugetul local a echipei Oţelul cu 500.000 euro plus penalităţi care duc la un milion de euro, sumă care trebuie recuperată acum de la cei vinovaţi. Corelate cu mici întâmplări din Primărie, inclusiv aceea că am fost nevoiţi să lăsăm oraşul fără iluminat de sărbători, toate acestea nu sunt întâmplătoare, sunt dirijate. (…) Probabil că totul a pornit de la faptul că am vorbit de acea canalizare inexistentă pe Brăilei care a fost plătită din fondurile Primăriei şi a fost plătită cu o sumă mare, iar banii s-au dus la mai mulţi şi asta le dă frisoane, mai ales că dosarul este trimis la DNA. Le e teamă că vorbesc. Vorbesc de păpuşarii  Galaţiul care sunt trei, Nica, Dobre şi Toader. Deal-ul pe care Nica, Toader şi Dobre l-au făcut e de a-l proteja pe candidatul PNL pentru a câştiga Primăria Galaţi”, a afirmat Marius Stan.

Totodată, primarul progresist a lansat un atac la adresa candidatului PNL, Nicuşor Ciumacenco de la PNL, pe care l-a acuzat că, în mandatul 2008-2012, când a fost viceprimar, a semnat pentru restituirea unui teren către bunica sa şi apoi un schimb de terenuri. “Este inadmisibil, în calitate de viceprimar şi preşedinte al Comisiei de fond funciar, să-ţi dai singur teren. Este incalificabil. Îi dai bunicii,  care îi dă apoi procură mamei pe nume Ciumacenco, să încheie actele cu Primăria. În 2010 şi-a semnat singur dispoziţia prin care îşi împroprietăreşte bunica. Apoi, terenul, care era undeva în Valea Ţiglinei, l-au adus sub construcţia de pe Regiment 11 Siret, unde e cabinetul stomatologic. Astea sunt acte care înseamnă conflict de interese cras. Este un caz confirmat de ANRP, care a şi sesizat DNA, din câte mi-au spus”, a spus Stan. Potrivit edilului-şef, Ciumacenco a primit de la ANI şi o decizie de incompatibilitate, care a atras interdicţia de a candida la o funcţie aleasă pe o perioadă de 3 ani, interdicţie care a expirat  în august 2015.

Nicuşor Ciumacenco a răspuns imediat, printr-un comunicat de presă, afirmaţiilor lui Marius Stan. “Cât privește retrocedarea de care au beneficiat părinții mei, ea a fost obținută deoarece bunica pe linie maternă era înainte de Naționalizare proprietara a aproximativ 3.000 de mp în zona Falezei Dunării, aproape de calea de acces către actuala Grădină Botanică. După 14 ani de procese, bunica mea a obținut, prin sentință judecătorească definitivă și irevocabilă, dreptul de a-și primi terenul înapoi. Deoarece nu putea fi retrocedat în natură, după alți ani de așteptări a obținut în compensare 1.700 mp în apropiere de Centura Galațiului și mai puțin de 400 mp în Țiglina I, în locații net inferioare celei confiscate abuziv de comuniști. Decizia compensării a fost luată de o comisie din care eu nu am făcut parte: Comisia de analiză a cererilor de retrocedare. A urmat circuitul normal: după ce a fost soluționat de membrii comisiei, dosarul a ajuns pe masa primarului, legalitatea sa a fost verificată de secretarul Primăriei, dosarul a fost semnat de primar, după care solicitantul își putea intabula dreptul la Cartea Funciară și era recunoscut ca proprietar. În această calitate, de proprietar, se prezenta la mine care, ca viceprimar în funcție, eram singurul cu atribuțiuni de semnare a Procesului Verbal de punere în posesie, conform deciziei Comisiei de retrocedări. Subliniez încă o dată faptul că nu eu îl împroprietăream, ci era deja proprietar în momentul în care se prezenta să-i semnez Procesul Verbal. Dacă nu aș fi semnat documentul, puteam fi acuzat că nu respect o decizie judecătorească și un titlu de proprietate, puteam fi cercetat penal pentru abuz în serviciu și se putea trece la punerea în aplicare a deciziilor cu ajutorul unui executor judecătoresc”, a afirmat Nicuşor Ciumacenco.

Candidatul PNL la Primărie a adăugat că, dacă ar fi săvârşit uilegalităţi în mandatul de viceprimar, acestea ar fi fost dezvăluite de controalele Curții de Conturi, de auditul comandat în 2013 de Primăria Galați și de raportul ANRP din 2014.

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati