Teatrul de Păpuşi “Gulliver” a primit sediu administrativ şi va avea şi o sală de spectacole

* Sunt paşi concreţi de reînfiinţare a teatrului, la şapte ani de la pierderea personalităţii juridice *

Teatrul de Păpuşi “Gulliver”, transformat în secţie a Teatrului Dramatic “Fani Tardini” în 2010, în baza OUG 63 privind restructurarea administraţiei publice locale, face noi paşi în direcţia reconfirmării sale ca instituţie distinctă în peisajul cultural gălăţean. După ce Consiliul Local a constatat în octombrie că Teatrul “Gulliver” este exceptat de la aplicarea OUG 63, legislativul local i-a aprobat, în şedinţa de marţi, organigrama şi un sediu administrativ, pe strada Gării.

Şeful Secţiei Păpuşi, Eduard Şişu, a salutat deciziile municipalităţii, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit lui Şişu, colectivul artistic de la “Gulliver” mai are nevoie de o sală de spectacole proprie, pe care ar putea-o primi cel mai devreme în toamna lui 2018. Până atunci, reprezentaţiile celor de la Păpuşi vor putea fi urmărite tot în Sala Mare a Teatrului Dramatic “Fani Tardini”, acolo unde trupa a evoluat în ultimii şapte ani.

Semnalele de independenţă sunt însoţite şi de unele care vizează lărgirea ofertei culturale. Eduard Şişu a anunţat că, din 2018, cei de la Păpuşi îşi vor îndreapta atenţia şi spre grupa de vârstă 1-3 ani, căreia îi vor pregăti spectacole adecvate.

O altă noutate este aceea că, începând de anul viitor, actorii de la “Gulliver” nu vor mai participa, în concurs, la Festivalul Internaţional de Animaţie “Gulliver”, pe care îl găzduiesc în fiecare primăvară.

teatru2

3648 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati