Un mort și un rănit după un impact aproape de Vama Giurgiulești

* Polițiștii de la Rutieră au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă *

Accident mortal, sâmbătă, pe drumul ce duce spre Punctul de Trecere a Frontierei Galați Rutier, în zona fostului abator. O traversare neregulamentară pe care a încercat să o facă un bărbat de 65 de ani, care mergea pe lângă bicicletă, i-a adus moartea. Asta după ce bărbatul de 65 de ani a fost acroșat de mașina unui cetățean moldovean aflat în tranzit.

,,Un echipaj SMURD a fost solicitat să intervină, iar la fața locului a fost găsit un bărbat de 65 de ani, care, având multiple leziuni, a decedat, în ciuda manevrelor de resuscitare. În urma incidentului a mai fost rănit și un adolescent de 17 ani, pasager în autoturism. Acesta e prezenta escoriații, dar a refuzat transportul la spital, primind în schimb îngrijiri medicale la fața locului”, a declarat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

Șoferul, un cetățean moldovean în vârstă de circa 40 de ani, nu consumase băuturi alcoolice. Polițiștii de la Rutieră au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

1127 Vizualizari 1 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati