Vechiul sediu al Pârcălăbiei de Covurlui va fi refăcut de Primărie cu fonduri europene

* Reabilitarea va costa peste 9,5 milioane de lei și trebuie să fie gata în doi ani *

Casa Geshov, clădirea monument istoric din Domnească 58, ce a găzduit cândva Pârcălăbia de Covurlui, va fi restaurată de Primăria municipiului Galați cu bani europeni. Peste 9,59 milioane de lei este valoarea contractului de finanțare semnat astăzi de reprezentanții municipalității cu cei ai Ministerului Dezvoltării Regionale și cei ai Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est. Din valoarea totală a proiectului, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, contribuția Primăriei este de peste 191.000 de lei.

Casa va fi consolidată, restaurată și amenajată în vederea organizării unor expoziții temporare și manifestări interactive. Lucrările vor dura 24 de luni.

Casa Geshov a fost construită în anul 1872, iar în perioada 1897 – 1906 a găzduit Pârcălăbia sau Prefectura judeţului Covurlui (vechea denumire a judeţului Galaţi). Astăzi, casa este un monument istoric reprezentativ pentru patrimoniul cultural local, localizat în zona centrală istorică a municipiului Galaţi, parte din ansamblul urban construit strada Domnească.

Sursa foto: Primăria municipiului Galați

2823 Vizualizari 9 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati