vergiliu vals

Vergiliu Vals: S-a făcut o eroare când s-a dat Legea 416 privind venitul minim garantat

* Preşedintele Consiliului de Administraţie de la Menarom PEC, care este şi consilier local PSD, spune că, din cauza acestei legi, a dispărut dorinţa de a munci *

Declaraţie curajoasă a unui social-democrat. Vergiliu Vals, care este preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii Menarom PEC şi consilier local PSD, a criticat Legea 416 privind venitul minim garantat. Actul normativ a fost emis în 2001 chiar de un Guvern PSD, condus de Adrian Năstase.

“S-a făcut o eroare când s-a dat Legea 416, cea a venitului minim garantat. A produs efecte pe termen lung, care sunt greu de cuantificat. Efectele sunt dezastruoase. A dispărut dorința de a munci, nu că am fi rupt noi ușile angajatorilor… Eu, dacă aș fi decident, aș suspenda pe un termen limitat aplicarea acestei legi. Oameni buni, avem o mare problemă: nu sunt bani și avem nevoie de forță de muncă. Nu avem ce să facem! Din păcate, nu cred că cineva se va încumeta să ia o astfel de decizie”, a declarat Vergiliu Vals, miercuri seară, în cadrul emisiunii “Deschide Lumea”, de la Realitatea TV Galaţi-Brăila. Vals a lăsat să se înțeleagă că o astfel de decizie ar fi total nepopulară pentru o anumită categorie a electoratului.

Vals a subliniat că aceste ajutoare sociale sunt prea mari. Această realitate explică, de altfel, paradoxul întâlnit la Galaţi, unde angajatorii nu găsesc forţă de muncă, deşi judeţul se află pe locul al treilea pe ţară în ceea ce priveşte rata şomajului.

Menarom PEC este o companie gălăţeană cu o tradiție de 150 de ani, care oferă o gamă largă de produse şi servicii: construcții metalice, uzinări mecanice, prelucrări prin așchiere, forjare, tratamente termice, uzinări echipamente electrice, dulapuri, pupitre, panouri electrice şi tablouri electrice. Societatea împlinește astăzi 10 ani de la privatizare.

3885 Vizualizari 6 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati