VIDEO – Liberalul Dănăilă, sfat pentru primarul Dragomir: Ar trebui să stea mai puţin pe Facebook

* Fostul viceprimar Alexandru Dănăilă îi recomandă edilului Marian Dragomir să se îngrijească mai mult de problemele brăilenilor *

Invitat, luni seară, la emisiunea “Deschide Lumea” de la Realitatea TV Galaţi-Brăila, liberalul Alexandru Dănăilă, fost viceprimar al municipiului Brăila în perioada 2011-2016, l-a sfătuit pe actualul primar, social-democratul Marian Dragomir, să se îngrijească mai puţin de imaginea personală şi mai mult de problemele cetăţenilor. “Un primar trebuie să se îngrijească de oraş, să cunoască problemele brăilenilor. (…) Cred că ar trebui să stea mai puţin pe Facebook. Să se îngrijească mai puţin de imaginea personală, să se îngrijească mai mult de ceea ce ar trebui să facă Primăria pentru cetăţeni. (…) Timpul nu te iartă!”, a declarat Dănăilă.

Liberalul a adăugat că Dragomir este un primar mai slab decât fostul edil, social-democratul Aurel Simionescu, în administraţia căruia Dănăilă a fost viceprimar. “Analizând la rece, domnul Simionescu a fost un primar mai bun decât domnul Dragomir. Nu există termen de comparaţie. (…) Pentru municipiul Brăila lipsesc proiectele mari care vizează infrastructura, care vizează sănătatea sau locurile de muncă”, a afirmat Alexandru Dănăilă la Realitatea TV Galaţi-Brăila.

Comentarii

comentarii

Related News

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati