DSC_00051

Viitori ofiţeri în practică la Jandarmeria Galaţi

* Patru studenţi din anii I şi III ai Facultăţii de Jandarmi din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti vor efectua stagiul de practică, în perioada 13 februarie – 12 martie, la Jandarmeria Galaţi *

„Şi-au dorit o carieră militară sau au dorit să continue tradiţia familiei. Sunt tineri, ambiţioşi, perseverenţi şi nerăbdători să îmbrace uniforma de jandarm. Ei sunt: student caporal Balan Gabriel Florian din anul III şi studenţii Mănăilescu Bogdan Cristian, Procop Mihai, Ilie Alexandru, toţi în anul I de studiu”, a informat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi.

Conform aceleiaşi surse, timp de o lună, studenţii vor desfăşura activităţile specifice planului de practică în cadrul detaşamentului mobil, pentru anul III, şi în cadrul detaşamentului de pază şi protecţie instituţională, pentru anul I de studiu. „Astfel, viitorii jandarmi au fost repartizaţi tutorilor profesionali, ofiţeri care îi vor învăţa adevărata muncă de jandarmerie pentru a completa noţiunile teoretice deprinse în şcoală cu noţiuni practice şi utile meseriei pe care şi-au ales-o. De asemenea, tutorii profesionali îi vor evalua la sfârşitul stagiului de practică, punctând modul de implicare şi dorinţa de a învăţa”, a precizat Jandarmeria Galaţi.

2784 Vizualizari 9 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati