Zeci de gălăţeni au venit să-şi plătească taxele şi impozitele locale în prima zi de lucru cu publicul

* Totuşi, anul acesta, din cauza gerului, coada a fost ceva mai mică decât în anii anteriori *

Zeci de gălăţeni, majoritatea vârstnici, s-au aşezat la coadă în faţa sediului Finanţelor Publice Locale încă de la ora 6:00 dimineaţa, deşi programul începea la 8:30, luni, în prima zi din an în care ghişeele sunt deschise publicului. Din cauza gerului, la coadă au fost mai puţini contribuabili ca altă dată. Totuşi, cei prezenţi au preferat să îndure frigul doar ca să aibă liniştea că şi-au achitat dările către bugetul local.

Funcţionarii de la Finanţe s-au pregătit cu tot personalul pentru ca operaţiunile să se termine cât mai repede. Daniel Sadoleanu, directorul general al Serviciului General de Impozite şi Taxe Locale al Primăriei Galaţi, a precizat că gălăţenii s-au grăbit din prima zi să îşi achite taxele locale, dar că numărul lor e mai mic decât în alţi ani, când cozile durau şi toată ziua.

Cei care îşi plătesc impozitele până pe 31 martie beneficiază de o reducere de 10%. Taxele şi impozitele locale pot şi plătite şi on-line, iar gălăţenii sunt aşteptaţi să îşi ridice parolele de la sediul Finanţelor.

3914 Vizualizari 3 Azi

Comentarii

comentarii

Related News

Ramaneti la curent cu Reperul!

Copyright © 2015 Reperul - Ştiri, Noutăţi şi Informaţii on-line din Braila si Galati