Reperul
Eveniment Galati

28 de incidente legate de vot, sesizate la Poliție

La nivelul județului Galați au fost semnalate 28 incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea 5 nu s-au confirmat, iar 17 sunt în curs de verificare.

Angajații MAI au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări, luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul. Astfel, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale: o amendă în valoare de 600 lei și 2 avertismente. Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru 3 posibile infracțiuni.

„Polițiștii din Tecuci cercetează un bărbat pentru fraudă la vot după ce președintele secției de votare a observat că la ieșirea din cabinele de vot, bărbatul respectiv avea 7 buletine de vot, iar soția sa doar 3, deși intraseră în cabine fiecare cu câte 5 buletine. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că femeie respectivă i-ar fi dat soțului pe ascuns două buletine pentru a vota în locul ei, motivând că ea nu știe să citească”, au precizat reprezentanții IPJ Galați.

Polițiștii au fost sesizați la 112 de către un bărbat din comuna Drăgănești, județul Galați, referitor la faptul că unor votanți le-ar fi fost înmânate de către membrii comisiei de votare în loc de cinci buletine de vot, la câte ar fi avut dreptul, un număr de șapte sau opt buletine de vot. În cauză se fac verificări pentru identificarea persoanelor. A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot.

În cadrul acțiunilor desfășurate până la această oră în trafic, au fost verificate 234 persoane cu 208 de vehicule, fiind aplicate 49 de sancțiuni contravenționale și constatată o infracțiune la regimul rutier.

Pentru orele următoare, efectivele MAI își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.

O atenție deosebită va fi acordată soluționării sesizărilor privind fapte contravenționale sau penale care au legătură cu alegerile.

 

Postări asemănătoare

(VIDEO) Scandal la Tecuci

Maria Vlad Romaniţă

MAI vine cu precizări: Posturile de poliție comunale nu au avut niciodată program non-stop. Situaţia a existat indiferent de acordarea sporului de 40%

Reperul

(VIDEO) A depășit pe linia continuă de două ori

Maria Vlad Romaniţă
slot gacor https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/thai/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/demo/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/toto/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/scatter/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/maxwin/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/apk/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/thai/ slot gacor situs toto bento4d slot gacor situs toto slot gacor rtp live https://puskesmaskemangkon.purbalinggakab.go.id/-/gacor/ situs toto slot gacor situs toto situs toto https://faculdadediplomata.edu.br/-/ https://www.pilgrimagetour.in/-/
marketfather.org marketcerutu.org slot gacor situs toto situs togel situs toto prediksi hk
rimbatoto situs togel situs togel rimbatoto rimbatoto toto slot situs slot situs togel situs slot
bandar togel situs toto prediksi hk data macau toto slot live draw macau cerutu4d live draw macau situs toto lattemelive.coffee sangkarbet cerutu4d
bento4d rtp slot gacor bento4d situs toto bento4d data pengeluaran hk
idikotasurabaya.org idikotamagelang.org idikotapekalongan.org idikotasalatiga.org idikotabanjarbaru.org idikotatarakan.org idikotametro.org idikotadumai.org idikotajayapura.org