Reperul
Social

48 de bătrâni decedați în cămine din cauza COVID 19

În Galați numărul bătrânilor decedați din cele două cămine devenite focar COVID 19 crește de la o zi la alta. Situația cea mai gravă este la așezământul ”Sfântul Ilie”. Până acum aici s-au înregistrat 36 de decese, dintre care 5 doar în acest weekend și astăzi. Căminul ar fi trebuit să primească 66 de persoane, dar avea 139 de rezidenți. În acest caz s-a deschis și un dosar penal care este încă în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați. La celălalt cămin, ”Sfântul Spiridon” au fost depistați 62 de bătrâni infectați și au decedat 12, dintre care 7 în ultimele trei zile. Direcția de Sănătate Publică face zilnic bilanțul deceselor. ”La căminul «Sf. Ilie » s-au înregistrat în week-end patru decese, iar astăzi încă unul, în total avem 36 de decese. La căminul «Sf. Spiridon», din rândul beneficiarilor sunt 62 de pozitivi, iar din rândul personalului sunt 10 pozitivi. În weekend au fost cinci decese, iar astăzi încă două. În total avem 12 decese”, a precizat Lilian Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galați.  În poarta căminului de stat ”Sf. Spiridon” , aflat în subordinea Primăriei,  s-a format un munte de gunoaie. Un adevărat focar de infecție COVID19 pentru că sunt hainele, lenjeriile obiectele personale ale bătrânilor confirmați cu temutul virus. Toate aceste deșeuri extrem de periculoase sunt depozitate în apropierea unei stații de autobuz.  O angajată a azilului a explicat de unde provine acel gunoi. Femeia are însă și alte temeri. Nu vrea nimeni să o testeze. Îi plânge sufletul pentru fiecare bătrân care decedează. „Eu, ca şi angajat şi portar în funcţie nu am decât două cerinţe: să fiu testată pentru că sunt în linia întâi, iar pe data de 9 mai eu trebuie să plec acasă. Eu nu pot pleca cu transportul în comun, să intru în bloc, să merg la familie atât timp cât nu ştiu dacă am sau nu COVID. O colegă a fost luată chiar azi, la ora 8,30, cu simptome. Eu unde mă duc sâmbătă, când ies din tură, nu am nicio locaţie să stau 14 zile. Stau 14 zile la serviciu şi apoi 14 zile în izolare. DSP-ul nu ne testează. Portarii nu intră în lege pentru testare. Acela este gunoi COVID. Ar fi trebuit luat. Stă acolo de săptămâna trecută, de vineri, când i-a luat pe cei care i-a dus la spital. Nu este nimeni testat. Ne-au testat după ce am stat acasă, fiecare este pe turta lui. Acelea sunt gunoaie COVID, trebuie să eliberăm camerele, că au murit oameni, au plecat la spital, trebuie să se facă dezinfecţie. Mai sunt o mână de oameni aici, într-o singură zi au plecat 12 la spital. Nu au murit de boală sau de bătrâneţile lor, au murit de COVID. Ne-am chinuit să îi hrănim cu linguriţa, ne-am chinuit cu ei şi le-am lungit zilele, iar acum, boala nemiloasă ni i-a luat de lângă noi. Mă doare sufletul, De 30 de ani lucrez aici, este dureros, este groaznic să te uiţi după un mort cum pleacă”, a spus Costanța Gherghe, portar la căminul ”Sf. Spiridon”. După ce și-a spus nemulțumirea femeia a fost amenințată ca va fi dată afară. Primăria promite că va face tot posibilul să ridice în cel mai scurt timp gunoiul . Cât despre salariații din cămin cărora le e frică să se întoarcă acasă, problema poate fi rezolvată cu o cerere. ”De la căminul de bătrâni, gunoiul rezultat în urma activităţilor curente a centrului sunt ridicate periodic de firma specializată în gestionarea şi neutralizarea acestui tip de deşeuri periculoase. Ceea ce aţi văzut astăzi sunt obiecte scoase din camerele beneficiarilor care au decedat. Din dispoziţia Direcţiei de Sănătate Publică au fost scoase imediat, în spaţiu deschis, în afara camerelor, în afara clădirii. Toate aceste obiecte urmează să fie ridicate în cel mai scurt timp, cu sprijinul  aceleiaşi firme de gestionare a acestui tip de deşeuri. Un prim grup de salariaţi ai căminului se află acum, după perioada de 14 zile din izolare la locul de muncă, în izolare la domiciliu, cei mai mulţi dintre ei. Cei care au solicitat cazare au primit, Primăria le-a asigurat aceste spaţii de cazare în afara domiciliului, lucru care se va întâmpla şi cu salariaţii care se află acum la cămin, în izolare. Cine va solicita cazare, cu siguranţă va obţine”, a precizat Petrica Pațilea, purt. de cuv. la Primăria Galați. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică fac apel la procedură. ”Personalul de îngrijire, conform metodologiei, este testat de 2 ori pe lună, respectiv când intră în program. Îngrijitorii şi portarii nu fac parte din categoria care necesită testare de două ori pe lună. Doar personalul de îngrijirie. Există metode de prevenţie, pe care dumnealor, în mod imperios trebuie să le respecte. Dacă dezvoltă simptomatologie specifică, atunci pot fi testaţi”, a mai precizat  Liliana Iordachescu, purtător cuvânt DSP Galați. În acest moment în Galați sunt 422 de cazuri confirmate din care 58 au decedat. 48 erau din cele două cămine.

Postări asemănătoare

Peste 50.000 doze de vaccin antigripal pentru județul Galați

Maria Vlad Romaniţă

Poliția Locală începe, mâine, controalele de Mărțișor. Amenzi pentru comercianţii ilegali

Maria Vlad Romaniţă

Delapidarea de peste 500.000 de lei a avut loc la Şcoala nr. 18. Primăria este pregătită să se constituie parte civilă