Potrivit informațiilor furnizate de biroul de presă al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Galați, la sfârșitul lunii februarie 2021 erau înregistrați 11733 șomeri (din care 4972 femei), rata șomajului fiind de 6,18% (calculată în funcție de populația activă civilă la data de 01.01.2020). Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 6,24%, în această lună acest indicator a înregistrat o scadere cu 0,06 %. Din totalul de 11733 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Galati, 2470 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 9263 erau șomeri neindemnizați.
În ceea ce privește mediul de rezidență, 9377 șomeri provin din mediul rural și 2356 sunt din mediul urban. Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel: Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Galati (37,36%), urmati de cei cu studii primare (23,44%). Șomerii cu nivel de instruire inferior (învățământ primar și fără studii, învățământ gimnazial, învățământ profesional/arte și meserii) reprezintă 83,59% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii medii (liceale și postliceale) reprezintă 12,75%, iar cei cu studii superioare reprezintă 3,66%. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 3806 persoane foarte greu ocupabile, 5070 greu ocupabile, 2178 mediu ocupabile, iar 679 sunt persoane ușor ocupabile.
Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Galați sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Galați, la adresa www.anofm.ro.