Reperul
Eveniment

77 de milioane de euro pentru cel mai performant sistem de gestionare a deşeurilor din România

Comisia Europeană a aprobat atribuirea a peste 77 de milioane de euro din Fondul de Coeziune pentru ca judeţul Galaţi să aibă cel mai performant sistem de gestionare a deşeurilor din România. Valoarea întregului proiect este de aproximativ 100 de milioane de euro, diferenţa fiind acoperită cu fonduri ale Consiliului Judeţean Galaţi şi de la bugetul de stat.

“Orice investiţie majoră cu fonduri europene trebuie evaluată şi aprobată şi de către Comisia Europeană. Este, de altfel, o investiţie unică în România, care este în plină desfăşurare, iar această decizie a Comisiei Europene arată profesionalismul echipei care s-a ocupat de pregătirea proiectului. La ora actuală, Galaţiul implementează un proiect major pe zona de colectare, tratare și reciclare a deșeurilor. După finalizarea lucrărilor, Galaţiul va fi cu siguranţă un judeţ mai curat, iar aerul va fi mai puţin poluat, în condiţiile în care această investiţie respectă ultimele norme europene de protecţie a mediului. În plus, această investiţie de aproximativ 100 de milioane de euro înseamnă şi noi locuri de muncă”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

“Această investiție din cadrul politicii de coeziune va contribui la îmbunătățirea sănătății și a calității vieții persoanelor care locuiesc în județul Galați. Va îmbunătăți și mediul prin reciclarea materialelor altfel irosite și va stimula dezvoltarea biodiversității locale și a activităților economice”, a declarat Elisa Ferreira, comisar european pentru coeziune și reforme.

În acest moment, se lucrează la depozitul ecologic de deşeuri menajere de la Valea Mărului, se evaluează documentaţia tehnică pentru investiţiile de la Tecuci şi Târgu Bujor şi este în plină desfăşurare licitaţia pentru achiziţionarea de pubele, containere şi maşini de transport. Pentru staţia de tratare mecano-biologică de la Galaţi se lucrează la documentaţia necesară demarării licitaţiei, unică în România, deoarece include într-o singură procedură partea de proiectare, realizare şi operare.

Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor din judeţul Galaţi prevede realizarea unui depozit conform pentru deşeuri și a unei staţii de sortare la Valea Mărului, staţii de transfer la Galaţi, Târgu Bujor şi Tecuci, staţii de compostare la Târgu Bujor şi Tecuci şi o staţie de tratare mecano-biologică la Galați, care va cuprinde o linie de sortare, un digestor cu fermentare anaerobă şi o turbină pentru producerea curentului electric.

Postări asemănătoare

Spectacol total de Zilele Dunării

Maria Vlad Romaniţă

Izolat la domiciliu – petrecere cu prietenii, băutură și muzică la maxim

Reperul

128 de locuri de parcare și alee de acces, un parc și un loc de joacă, amenajate în locul bateriei de garaje din spatele Liceului Pedagogic

Reperul