Reperul
Eveniment

82 de persoane din județul Galați, infectate cu COVID 19

stiri braila ultima ora

Cei mai mulți dintre gălățenii care au fost confirmați cu virusul COVID19 sunt pasagerii din două autocare, care au fost în excursii în Turcia, luna trecută. ”Din cele 82 de persoane infectate, 76 sunt internate în instituţiile spitaliceşti din Galaţi, respectiv Spitalul Judeţean şi Spitalul de Boli Infecţioase, celelalte sunt fie la Bucureşti, fie s-au vindecat.  Din cei 76 care sunt în momentul de faţă diagnosticaţi cu coronavirus, în mare fac parte din două segmente: unul –  cadre medicale şi personal medical din Spitalul Militar, care au intrat în contact cu reprezentanţii Spitalul Militar Focşani,  iar celălalt segment este reprezentat de două  grupuri de excursionişti în Tucia, care s-au deplasat în perioada 6 – 13 martie şi 13 – 20 martie, în Antalia, prin intermediul unei agenţii de turism din municipiul Galaţi. Persoanele respective au ajuns în ţară şi după aceea au început să  prezinte simptome şi au fost diagnosticate pozitiv. Precizez că mare parte  din persoanele confirmate pozitiv în momentul de faţă este reprezentată de cei care au  fost în excursie, precum şi de contacţii acestora, dar şi  de cei de la Spitalul Militar si contacţii acestora. În afară de aceştia mai sunt  patru persoane din centrele de carantină,  mai avem  avem o persoană pozitivă la București, dar este raportată tot pentru Galaţi, precum şi persoane care au intrat  în contact cu membrii familiilor lor, care s-au întors din străinătate.  Practic, este acea situaţie pe care nu ne-am dorit-o  şi, de fecare dată am făcut apel la  cei care se întroc să nu intre în contact cu familiile lor pentru că, după cum se vede, au fost îmbolnăvite şi acetea. Dintre  cei care sunt confirmaţi  pozitiv, 19 fac parte din sistemul  public de sănătate, 9 sunt cadre medicale: medici şi asistente, ceilalţi reprezintă personal auxiliar sau personal  auxiliar sau administrativ din cadrul unităţilor spitaliceşti”, a explicat Gabriel Avrămescu, prefectul județului Galați, despre situația epidemiologică legată de cazurile de infectare COVID 19 din județ.

Postări asemănătoare

Festivalul Dulciurilor a început astăzi la Brăila

Reperul

Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor, în contextul actual COVID-19

Maria Vlad Romaniţă

Bobotează: Programul slujbelor de sfinţire a apelor la Brăila şi la Galaţi

Reperul