Reperul
Administratie Galati

A început curățenia de primăvară

Primăria municipiului Galați informează că săptămâna aceasta s-a dat startul campaniei pentru „Curățenia de primăvară 2025”. Astfel, până pe 17 aprilie 2025, se va interveni, prin intermediul echipelor Serviciului Public Ecosal, rând pe rând, în toate cartierele orașului pentru curățarea rigolelor, greblarea spațiilor verzi, măturarea, ridicarea și transportul deșeurilor.

„Încurajăm și apreciem spiritul civic al gălățenilor care se implică pentru curățenia orașului. De aceea, le mulțumim celor care din proprie inițiativă și cu mijloace proprii salubrizează spațiile verzi din apropierea locuinței. Aceștia pot apela dispeceratul Ecosal la numărul de telefon 0236.312.282 pentru ridicarea deșeurilor rezultate. Cu toții ne dorim să avem un oraș cât mai curat. De aceea, trebuie să conștientizăm cu toții cât de important este să menținem curățenia”, transmit reprezentanții Primăriei.

„Familia mea, copiii și prietenii mei nu aruncă gunoi pe stradă”, este mesajul unui angajat al serviciului Ecosal aflat la lucru.

Postări asemănătoare

Maratonul vaccinarii de la Brăila Mall – 1.285 de persoane inoculate

Reperul

Curse suplimentare pentru meciul Oțelul Galați – Farul Constanța

Reperul

Şantierul Naval Damen Galaţi ȋşi continuă activitatea prin rotaţia personalului

Reperul
slot gacor https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/thai/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/demo/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/toto/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/scatter/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/maxwin/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/vendor/apk/ https://binaprajapress.kemendagri.go.id/thai/ slot gacor situs toto bento4d slot gacor situs toto slot gacor rtp live https://puskesmaskemangkon.purbalinggakab.go.id/-/gacor/ situs toto slot gacor situs toto situs toto https://faculdadediplomata.edu.br/-/ https://www.pilgrimagetour.in/-/
marketfather.org marketcerutu.org slot gacor situs toto situs togel situs toto prediksi hk
rimbatoto situs togel situs togel rimbatoto rimbatoto toto slot situs slot situs togel situs slot
bandar togel situs toto prediksi hk data macau toto slot cerutu4d live draw macau situs toto lattemelive.coffee sangkarbet cerutu4d
idikotasurabaya.org idikotamagelang.org idikotapekalongan.org idikotasalatiga.org idikotabanjarbaru.org idikotatarakan.org idikotametro.org idikotadumai.org idikotajayapura.org
toto macau data hk syair sydney slot gacor live draw sydney rtp slot
bento4d rtp live situs togel bento4d bento4d data pengeluaran hk
rtp slot gacor
sangkarbet sangkarbet sangkarbet sangkarbet sangkarbet syair sdy
rtp slot gacor
slot thailand prediksi hk rtp slot rtp slot rtp slot
pafikotasari.org pafikotamaritim.org paficandiborobudur.org pafikotaprabu.org pafikotaplmbg.org cerutubaik.org cerutugacor.org jmslot.org
rtp slot idikotamagelang.org idikotapekalongan.org idikotasalatiga.org idikotabanjarbaru.org idikotatarakan.org idikotametro.org idikotadumai.org idikotajayapura.org sangkarbet