Reperul
Eveniment

A mințit în declarația pe proprie răspundere

noutati galati

La data de 03.04.2020, a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor dosarul penal nr. 537/P/2020, având ca obiect infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 alin. (2) Cod penal. În fapt, s-a reţinut că, la data de 16.03.2020, o persoană fizică care a revenit în ţară, a consemnat în declaraţia pe propria răspundere, dată în prezenţa lucrătorilor vamali din cadrul Aeroportului Iaşi, faptul că urmează să se deplaseze în comuna Oancea, judeţul Galaţi, în vederea autoizolării. În urma controlului efectuat de către membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Oancea, s-a constatat că persoana în cauză nu se află la adresa declarată.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale. Facem precizarea că începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape aleprocesului penal, reglementate de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Postări asemănătoare

Focar nou de pestă porcină africană în județul Galați

Maria Vlad Romaniţă

Focar de pestă porcină africană la Adam

Reperul

Galați | Fără medii de zece la bacalaureat