Reperul
Eveniment Galati

Abuz și fals la o clinică medicală privată

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Galați, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Sector 3 București au efectuat 6 percheziții, pe raza municipiilor București și Galați, la punctele de lucru ale unei clinici medicale, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată. ”Din cercetări, au rezultat indicii cu privire la faptul că angajați ai acestei clinici ar fi întocmit și eliberat fișe medicale necesare obținerii sau reînnoirii permisului de conducere, la solicitarea persoanelor fizice, fără verificarea efectivă a stării de sănătate, atestând, în mod nereal, că acestea sunt apte din punct de vedere medical pentru a conduce autovehicule. Această activitate s-ar fi desfășurat cu acceptul medicilor specialiști, angajați ai clinicii și ale căror parafe sunt aplicate pe fișele medicale în cauză”,a precizat cms.  sef Gabriela Costin, IPJ Galați.  În urma perchezițiilor, au fost puse în executare și două mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la sediul poliției, pentru audieri. Față de acestea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor aspectelor cauzei.

Postări asemănătoare

Directorul CUP Dunărea Brăila – confirmat cu Covid 19

Reperul

Impact cu 5 victime între Șendreni și Movileni

Maria Vlad Romaniţă

Suspectul incendierilor din Galați a fost reținut

Maria Vlad Romaniţă