Reperul
Eveniment Galati

Accident cu fugă de la locul faptei

Două persoane au fost rănite în urma unui accident, petrecut la ”Inelul de rocadă”, în care au fost implicate două autoturisme. Unul dintre șoferi a fugit de la locul accidentului fără încuviințarea oamenilor legii.

”Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați care au ajuns în scurt timp la fața locului au stabilit faptul că un bărbat în timp ce conducea un autoturism pe strada Brăilei, dinspre strada Frunzei către intersecția mai sus menționată, în zona unui market, a pătruns și circulat pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care era condus regulamentar de un bărbat de 41 ani, din municipiul Galați.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 41 ani, dar și a soției acestuia, o femeie de 42 ani, care se afla pasager pe bancheta dreapta față. Cei doi au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei, unde au rămas internați pentru investigații medicale amănunțite.

Conducătorul auto care a pătruns pe sensul opus de mers ,aflat la volanul unui taxi, a abandonat autoturismul și a părăsit locul producerii accidentului, până la sosirea polițiștilor. Acesta a fost identificat, fiind vorba despre un bărbat de 33 ani, din municipiul Galați, și se fac verificări în vederea depistării, întrucât se sustrage cercetărilor.

Conducătorul auto de 41 ani, posedă permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ. A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de Vătămare din culpă, Refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice și Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei”, informează I.P.J. Galați.

Sursa foto: George Nica

Postări asemănătoare

Reținut pentru acte de violență în familie

Maria Vlad Romaniţă

OMS: Nu e nevoie de o a 3-a doză de vaccin anti-COVID

Reperul

Incendiu, azi-noapte, la Pechea. Au ars două gospodării

Maria Vlad Romaniţă