* Bărbatul, de aproximativ 70 de ani, a fost internat în spital *
Accident la Uzina de Apă Numărul 2 din Galați, unde un muncitor în vârstă de aproximativ 70 de ani s-a răsturmat cu macaraua cu care transporta fier beton. Au intervenit echipaje ale Ambulanței, dar acestea au chemat în sprijin pompierii deoarece nu puteau acorda victimei ajutor în condiții de siguranță. ,,Ambulanța a solicitat ajutorul pompierilor pentru a scoate în siguranța victima din groapă. Se pare că bărbatul, macaragiu care lucra la Uzina de Apă Nr. 2, a manevrat, se pare, greșit macaraua și s-a răsturnat în groapa de circa 4 metri pe care o săpa pentru o fundație”, a precizat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.
Muncitorul este angajat al firmei TransPec, iar această firmă executa lucrările la Uzina de Apă. ,,Muncitorul este de la firma TransPec, care desfăşoară lucrări pentru un proiect de montare instalaţii recirculare apă pentru reducerea consumului tehnologic la Uzina Nr. 2. A fost turnată fundaţia unui bazin şi în acea zonă se lucra în timpul accidentului. Nu a fost înregistrată nicio pagubă. Accidentul s-a produs în apropierea decantorului”, a spus Cornelia Arnăutu, purtătorul de cuvânt al Apă Canal.
Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul de Urgență. ,,Suferise mai multe traumatisme la nivel lombar, craninan, dar avea și avulsie dentară, dinți smulși. A fost găsit lângă macara, aruncat, se pare, din cabină“, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galați.
Firma care efectua lucrarea când a fost rănit muncitorul a anunțat ITM. ,,Se vor face cercetări pentru a se stabili circumstanțele în care a avut loc accidentul, dar în astfel de cazuri, dacă macaragiul nu respetă diagrama de sarcină, deschiderea brațelor macaralei în funcție de greutatea ridicată, se pot întâmpla astfel de evenimente. Vom vedea care este concluzia anchetei“, a precizat Viorel Dumitru, șeful ITM Galați.
Bărbatul rănit a rămas internat îm spital.
Sursa foto: ISU Galați