Un bărbat de 54 de ani, din comuna gălățeană Tudor Vladimirescu, a decedat după ce s-a răsturnat cu motocicleta pe care se afla. Polițiștii au descoperit că bărbatul nu deținea permis de conducere.
„Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, a rezultat faptul că un bărbat, cu vârsta de 54 de ani, domiciliat în comuna Tudor Vladimirescu, în timp ce conducea un moped pe strada Constantin Brâncoveanu, când a ajuns la intersecția cu strada Decebal, la efectuarea virajului la dreapta pe cea de-a doua stradă, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi căzut în șanțul de pe partea stângă a direcției sale de mers.
La fața locului au intervenit de urgență și echipaje medicale de la ambulanță, însă victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat, din păcate, decesul.De asemenea, tot din verificările efectuate a reieșit faptul că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu era înregistrat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca în cursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier”, informează IPJ Galați.